Bunicii din generația Baby boomers, dependenți de telefoane. Le preferă în locul nepoților

Bunicii din generația Baby boomers, dependenți de telefoane. Le preferă în locul nepoților

Deși telefoanele inteligente au intrat târziu în viața celor din generația baby-boomers, aceștia au fost cuceriți rapid de noua tehnologie.

Persoanele in generația Baby boomers petrec foarte mult timp pe telefon FOTO Shutterstock

„Stă prea mult timp pe telefon sau tabletă!“ E fraza care ne duce imediat cu gândul la un copil sau un adolescent absorbit de jocuri sau YouTube. Ei bine, lucrurile nu stau diferit nici pentru persoanele ajunse la vârste înaintate, cum sunt reprezentanții generației Baby boomers. Boomer, pe scurt, este un termen preluat din limba engleză care se referă la o persoană născută imediat după cel de-al doilea Război Mondial, mai exact între anii 1946 și 1964.

Iar acest grup demografic se luptă și el cu dependența de telefoane mobile, potrivit washingtonpost . Telefoanele smart au intrat cu întârziere în viața lor, dar au fost cuceriți rapid. Acum, chiar copiii boomers-ilor, la rândul lor adulți, spun că părinții lor sunt mai mult decât captivați și preferă să stea cu ochii în ecrane decât să-și petreacă timpul cu nepoții.

Două treimi dintre aceste persoane dețin un smartphone și aproximativ 6 din 10 sunt prezente pe rețelele sociale, potrivit unui sondaj din 2019 al Centrului de Cercetare Pew.

Mama mea a devenit foarte atașată de telefonul ei în ultimii cinci ani. Ori de câte ori suntem împreună, stă mai mult pe telefon, de obicei pe rețelele sociale“, a declarat Angela, 37 de ani, pentru washingtonpost.com.

Ce fac Babby boomers pe smartphone

Jumătate dintre cele 100 de persoane intervievate – din generațiile X și Millenials, copii ai celor din generația Boomers – au spus că părinții lor nu se pricep foarte bine la aceste dispozitive.

Restul, însă, sunt absorbiți. Joacă jocuri precum Words with Friends și Candy Crush (adesea cu volumul la maximum), se uită la știri, stau pe Facebook sau trimit mesaje. „Apelurile telefonice sunt cele mai rele. Vor sta de vorbă 45 de minute cu un prieten de la golf în timp ce eu sunt la ei, cu nepoții lor“, spune spune Richard Husk, fiul unui Baby boomer.

Tyler McClure a spus că mama lui este pe Facebook în mod constant și nu poate face nimic fără telefon, în timp ce tatăl său „caută simultan pe Google lucrurile pe care le urmărește și la televizor“. Ambii părinți preferă să stea pe telefon decât cu nepoții.

„Tatăl meu, în vârstă de 75 de ani, a numit telefoanele smart «o pierdere de timp» în 2009. Astăzi, iPhone-ul lui poate fi la fel de bine un implant, e dependent de el ca un adolescent“, a spus o altă persoană intervievată.

Totuși, timpul mare de utilizare poate fi argumentat prin faptul că persoanele în vârstă nu se pricep atât de bine la tehnologie. Tatălui Angelei, o altă persoană intervievată, îi ia 10 minute pentru a scrie un mesaj text.

„În primele două secunde, un adult în vârstă chiar trebuie să-și dea seama ce vede. Ei trebuie să proceseze. Timpul petrecut pe dispozitiv este mai mare din cauza faptului că procesează mai greu informația“, a explicat Abbie Richie, fondator al companiei Senior Savvy.

Mai mult, telefonul smart este un instrument prin care bunicii se pot conecta cu oamenii din viața lor. Mulți dintre cei chestionați au spus că părinților lor le place să citească lucruri cu voce tare, să dea informații despre vreme, să citească titluri sau să împărtășească povești virale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 O nouă arestare la vârf în Rusia