Bușe: Secțiunea de metrou Râul Doamnei-Eroilor va fi gata probabil în noiembrie 2017; sunt impresionat de ritmul accelerat cu care se lucrează

Bușe: Secțiunea de metrou Râul Doamnei-Eroilor va fi gata probabil în noiembrie 2017; sunt impresionat de ritmul accelerat cu care se lucrează

Secțiunea de metrou Râul Doamnei - Eroilor va fi finalizată în semestrul 2 al anului viitor, probabil în luna noiembrie, iar stațiile Orizont, Favorit și Drumul Taberei 34 vor fi gata în primăvară, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, la Ziua Porților Deschise organizată la cele trei stații.

"Partenerul nostru, Astaldi, a sugerat să facem acest eveniment. Acest tip de eveniment este în premieră în România și am dorit ca cetățenii care au fost atât de mult și atât de greu afectați de trafic și de lucrări să poată vedea că se avansează. Să știți că nu era același ritm în iulie. În iulie nu am crezut că am fi putut să vedem ce vedem astăzi. S-au mobilizat foarte mult toți — și Metrorexul și Astaldi — și sunt impresionat de ritmul accelerat cu care lucrează și vă confirm data de finalizare pe care am agreat-o: semestrul 2 al anului viitor, deci pe undeva în noiembrie probabil a anului viitor. Este vorba despre întreaga magistrală. Stațiile acestea (Orizont, Favorit și Drumul Taberei 34 — n. r.) vor fi gata undeva în primăvară. Chiar a venit ideea acum, pe care o s-o preluăm: o să mai organizăm o dată Ziua Porților Deschise pentru alte stații și pentru stațiile acestea când vor fi total finalizate. Deci, metroul progresează bine și avem planificat ca pe 20 decembrie să inaugurăm Magistrala 4 de metrou", a spus Bușe.

Ministrul a remarcat că stațiile de metrou pe care le-a vizitat sunt ultramoderne, cu numeroase scări rulante și lifturi. De asemenea, acestea sunt prevăzute cu spații sanitare, dar și de tip "Mama și copilul".

"Mă bucur să văd că sunt stații de metrou ultramoderne, care prevăd numeroase scări rulante, 8-10 scări rulante; este un număr mare — dacă ați fost și ați văzut în lume — lifturi multe și mă bucur foarte mult că, față de ceea ce am văzut la alte stații, aici sunt prevăzute spații sanitare — un lucru excelent—, dar și pentru persoane cu dizabilități. Sunt acele marcaje pentru persoane cu dizabilități care deja devin standard în toate stațiile", a adăugat șeful de la Transporturi.

La rândul său, directorul general al Metrorex, Marin Aldea, a precizat că, la început, pe această secțiune vor circula trenuri Bombardier achiziționate în perioada 2002 — 2008, care vor fi echipate corespunzător, astfel încât instalațiile din trenuri să fie compatibile cu instalațiile de automatizare din calea de rulare, urmând ca aceste echipamente să fie mutate pe trenurile noi, după cumpărarea lor. Dotarea garniturilor de metrou cu aceste echipamente moderne va costa în jur de 10-15 milioane de euro, poate chiar mai mult.

"Anul viitor, când se va deschide această secțiune de metrou, Eroilor — Drumul Taberei — se va pune în funcțiune în semestrul 2 al anului 2017 — vor funcționa la început trenuri pe care noi le avem în parcul nostru inventar, trenuri Bombardier, care vor fi echipate corespunzător, așa încât instalațiile din trenuri să fie compatibile cu instalațiile de automatizare din calea de rulare, urmând ca aceste echipamente să fie mutate pe noile trenuri, odată cu finalizarea achiziției. Trenurile sunt achiziționate în perioada 2002 — 2008. Deci, nu sunt foarte vechi. Dotarea lor cu echipamentele acestea moderne este în jur de câteva milioane de euro, 10-15 milioane de euro, poate mai mult. Încă nu s-a declanșat licitația. Suntem în plin proces", a explicat Marin Aldea.

În plus, șeful Metrorex a precizat că în acest moment, pe Magistrala 5 nu sunt prevăzute prin proiect spații comerciale și nici la Magistrala 4.

În ceea ce privește sistemul de semaforizare, directorul Metrorex a subliniat că urmează să se declanșeze procedura de achiziție.

"Sistemul de automatizare a traficului — la asta lucrăm acum. Urmează să declanșăm procedura de achiziție. Va fi gata parțial la jumătatea anului viitor. Sunt măsuri care pot fi luate astfel încât trenurile de metrou să poată funcționa", a dat el asigurări.

Aldea a făcut referire și la stația Eroilor, unde cele două TBM-uri "sunt pe poziție" și vor începe să sape în luna februarie 2017.

"La stația Eroilor se lucrează acum la radierul stației stației, la radierul stației de pompare, la consolidări, pentru că TBM-urile sunt pe poziție, urmând ca în luna februarie să înceapă să sape pe sub stația Eroilor 1 și pe sub râul Dâmbovița. S-au realizat lucrări de consolidare, nu mai sunt probleme, a fost remediată în totalitate situația de acolo", a subliniat el.

În context, ministrul Sorin Bușe a confirmat că pe data de 15 decembrie se va redeschide traficul rutier în zonă.

"Confirm că în 15 decembrie vom redeschide traficul", a spus acesta.

Cât privește finanțarea și plățile pentru constructori, oficialul de la Transporturi a dat asigurări că nu sunt probleme.

"Finanțarea este asigurată. Cu plățile care sunt foarte clare nu suntem în urmă. Mai sunt așa cum știți în orice șantier, la metrou inclusiv, anumite facturi care trebuie clarificate și văzut între ceea ce reclamă partenerul nostru și ceea ce considerăm noi că este rezonabil și acestea sunt în discuție la Metrorex. Relația cu Astaldi este foarte bună. Este una dintre relațiile noastre de succes, apropo de relația cu marii constructori și cu partenerii", a precizat Bușe.

Potrivit reprezentanților Astaldi, la stația Orizont, structura este gata în proporție de 97-98%, iar finisajele jur de 60-65%.

"Estimarea pentru stația Orizont este ca la sfârșitul lui februarie să fie gata", au spus aceștia.

Proiectul "Linia de metrou Magistrala 5: Secțiunea Râul Doamnei — Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiței" se încadrează în Programul Operațional Sectorial — Transport, Axa prioritară 2 — Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem național durabil de transport și în Domeniul major de intervenție 2 — Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare naționale și a serviciilor pentru călători.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri și va avea un depou și zece stații: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiței, Valea Argeșului și Râul Doamnei.

Proiectul prevede ca, până în anul 2017, să fie pusă în funcțiune Secțiunea 1, cuprinsă între Râul Doamnei și Eroilor, până în 2023 Secțiunea 2 (Eroilor — Piața Iancului), iar până în 2028 Secțiunea 3 (Piața Iancului — Pantelimon).

Valoarea lucrărilor pe secțiunea Râul Doamnei — Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...