Butonul de închidere a uşilor din lift, din SUA, este de fapt inactiv

Butonul de închidere a uşilor liftului a fost scos din uz în SUA încă din 1990, însă deoarece oamenii simt nevoia să deţină controlul, producătorii încă îl instalează, deşi nu este funcţional.

Butonul de închidere a uşilor din lift, din SUA, este de fapt inactiv

Deşi se apasă deseori pe butonul de închidere a uşilor liftului, acesta nu funcţionează. În mare parte, uşile liftului se închid după un anumit program. Acest lucru este valabil şi pentru butonul de la semafor, pentru butoanele uşilor metrourilor din Londra, precum şi unele termostate, potrivit Descoperă .

,,Perceperea controlului este foarte importantă'', a declarat psihologul Ellen J. Langer. Butonul pentru închiderea uşilor a fost scos din uz în Statele Unite ale Americii atunci când a fost aprobat Actul pentru Persoanele cu Dizabilităţi, din 1990, prin intermediul căruia lifturile trebuiau modificate pentru a le oferi timp persoanelor cu handicap să pătrundă înăuntru.

Conform Karen W. Penafiel, director executiv al US National Elevator Industry Inc., durata de viaţă a unui lift este de 25 de ani, aşadar majoritatea lifturilor din zilele noastre sunt construite cu un buton de închidere a uşilor nefuncţional.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

3 Sateliții dau în vileag extinderea masivă a arsenalului nuclear al Chinei

4 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

5 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1