Buzău: Altercație și amenințări cu sabia la o casă de pariuri

Doi bărbați, de 27 respectiv 33 de ani, au fost duși duminică la audieri după ce au avut o altercație cu doi agenți de pază, la o casă de pariuri din cartierul Micro 14 din municipiul Buzău, unul dintre agresori având o sabie asupra sa. ''Între doi agenți de pază ai casei de pariuri și cei doi agresori nu a existat contact fizic, ci doar amenințări'', a declarat Amalia Călugăru, de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, cei doi agenți de pază, aflați într-o intervenție sâmbătă seara, s-au șicanat în trafic cu două persoane care se aflau în alt autoturism pe motiv că nu s-a acordat prioritate de trecere, ulterior, aceștia din urmă promițând că știu unde-i găsesc pe agenți și că vor reveni. ''În timp ce agenții de pază se aflau la postul fix, cei doi bărbați cu care aceștia s-au șicanat în trafic au intrat în local și au avut discuții în contradictoriu. Pentru că au făcut scandal, cei doi au fost scoși afară din local, iar unul dintre ei a scos o sabie de circa 60 de centimetri și a amenințat de la distanță, moment în care agentul de pază a folosit spray-ul lacrimogen', a mai declarat sursa citată.

Toate persoanele au fost duse duminică la audieri, procurorul de caz urmând să decidă dacă aceștia vor fi reținuți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump