Buzău: Şoferul microbuzului lovit de tren a avut permisul reţinut pentru conducere sub influenţa alcoolului, acum două luni

Autorul accidentului la trecerea de cale ferată din localitatea Bâlhacu, soldat cu patru moţi şi 12 răniţi, a fost prins de poliţişti, în urmă cu două luni, conducând sub influenţa alcoolului, pe DN 2, în apropiere de Rîmnicu Sărat.

Evenimentul s-a produs în luna februarie a acestui an, iar permisul şoferului a fost reţinut după ce alcooltestul a arătat 0,10 ‰ mililitri alcool pur în aerul expirat.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, şoferul în vârstă de 50 de ani, fost poliţist ieşit la pensie, a contestat în instanţă reţinerea permisului, astfel că documentul i-a fost înapoiat şi a putut conduce în continuare.

Sursele citate au mai precizat că bărbatul a fost scos la pensie după ce a fost condamnat la 1 an si 4 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru o perioadă de doi ani pentru tăiere ilegala de arbori de pe raza comunei Dumitreşti, judeţul Vrancea, unde a fost ajutor de şef de post de Poliţie.

În urma coliziunii , luni seara, dintre un microbuz de persoane şi un tren la trecerea de cale ferată din localitatea buzoiană Bâlhacu, trei oameni au murit în urma impactului, o a patra persoană decedând la spital, marţi dimineaţă. Alte 12 persoane au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

"Marţi, trei dintre răniţi au fost fost externaţi la cerere, iar joi vor fi externate alte două persoane, şoferul microbuzului aflându-se în continuare la reanimare, în starea critică", a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă. AGERPRES(AS - autor: Dorin Ivan, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Cum a ajuns să fie condamnat primarul din Medgidia după ce a refuzat să îl mituiască cu 200.000 de euro pe procurorul Theodor Niță

4 Un „experiment” misterios provoacă panică în Israel

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”