Buzău: Tânără de 24 de ani, sechestrată în Spania, salvată după 8 ore de la sesizarea cazului

Buzău: Tânără de 24 de ani, sechestrată în Spania, salvată după 8 ore de la sesizarea cazului

O tânără în vârstă de 24 de ani, din Buzău, care era sechestrată într-un apartament din localitatea spaniolă Mozon, a fost eliberată în condiţii de siguranţă în urma cererii de asistenţă urgente a Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi a cooperării cu autorităţile spaniole, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, în data de 16 august, în jurul orei 5,00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un cetăţean român, stabilit în Germania, cu privire la faptul că o tânără este ţinută cu forţa într-un apartament din localitatea Mozon, provincia Huelva, de către un marocan, existând date că este abuzată fizic şi sexual.

"Imediat după primirea sesizării, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Buzău au informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi au realizat schimbul de date şi informaţii necesar salvării persoanei în cauză. În baza datelor furnizate din România, autorităţile spaniole au efectuat o percheziţie într-un imobil, unde a fost identificată victima, o tânără de 24 de ani, şi mai mulţi cetăţeni marocani", au declarat reprezentanţii IPJ Buzău.

IPJ Buzău a anunţat că victima a declarat că nu se află într-o stare de pericol, însă autorităţile judiciare spaniole au stabilit că aceasta prezintă pe corp răni mai vechi. A fost transportată la spitalul din localitate pentru asistenţă medicală, fiind cazată ulterior într-un Centru de Protecţie Împotriva Violenţei.

Cu ocazia percheziţiei, în locaţie au fost găsite şi substanţe cu efect psihoactiv şi droguri din categoria celor de risc, mai multe sume de bani şi accesorii folosite în activitatea infracţională. AGERPRES / (AS - autor: Dorin Ivan, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Ce aveți, bă, tâmpiților, cu Radu Banciu?

2 Schimb acid de replici între Florin Roman și Ilie Bolojan: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii, la parter amărâții” / „Am fost la toate con…

3 Așa o fi?

4 Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducere nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

5 Șoc pe scena politică! / Cinci parlamentari AUR și-au dat în judecată partidul pentru că nu le-a returnat 9,13 milioane de lei, împrumuturi pentru finan…