Cadavrele se mişcă în timpul procesului de descompunere, o concluzie considerată ''uluitoare'' de specialişti (studiu)

O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a înregistrat, cu ajutorul camerelor de filmare secvenţială montate într-un centru de cercetare, mişcările cadavrelor în timpul procesului de descompunere, informează joi agenţia DPA.

Camerele cu înregistrare secvenţială au realizat câte o fotografie la fiecare 30 de minute, pe parcursul a 17 luni. Cercetătorii putut observa astfel modul în care membrele cadavrelor se mişcă în timp ce corpurile se usucă şi se descompun, relatează postul naţional australian ABC.

Cercetătoarea Alyson Wilson a declarat că această descoperire s-ar putea dovedi importantă în cadrul unor anchete în cazuri de crimă sau deces.

''Am aflat că mâinile se mişcă semnificativ, astfel încât braţele care erau iniţial lângă corp au ajuns în laterale'', a declarat Wilson pentru ABC.

''O mână s-a depărtat şi apoi a revenit, aproape atingând din nou partea laterală a corpului'', a adăugat ea

Studiul a fost efectuat la centrul de cercetare ''Australian Facility for Taphonomic Experimental Research'', situat într-o locaţie secretă, în apropiere de Sydney, notează DPA.

Centrul de cercetare a fost înfiinţat în urmă cu trei ani cu scopul de a cerceta procesul de descompunere a cadavrelor în diverse condiţii, pentru a se putea reconstitui anumite scenarii în cadrul investigaţiilor criminalistice.

Wilson a precizat că mişcările ar fi determinate de micşorarea şi contractarea ligamentelor în timp ce se usucă.

Specialista în antropologie judiciară Xanthe Mallett de la Universitatea Newcastle din Australia a declarat că aceste concluzii se pot dovedi importante pentru criminaliştii care presupun că poziţia în care un cadavru este descoperit este aceeaşi cu cea a persoanei respective, la momentul decesului.

''Cred că oamenii vor fi surprinşi de mişcarea implicată pentru că şi eu am fost uimită când am văzut, în special de cât de mult se mişcă braţele. A fost uluitor'', a declarat ea pentru postul ABC.AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată