Cadre didactice de la Universitatea de medicină Craiova, trimise în judecată pentru luare de mită

Cadre didactice de la Universitatea de medicină Craiova, trimise în judecată pentru luare de mită

Șase cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova sunt cercetate pentru luare de mită de către procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anunțat, vineri, printr-un comunicat, biroul de informare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii au finalizat cercetările în această cauză, au dispus trimiterea în judecată a inculpaților și luarea măsurilor asiguratorii asupra sumelor de 33.508 lei, 9.210 euro și 205 USD, precum și asupra mai multor bijuterii din aur și argint.

Cele șase cadre didactice sunt Dănuț Firu (aflat sub control judiciar), Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ștefana Oana Purcaru și Lucica Roșu.

Potrivit rechizitoriului, profesorul universitar Dănuț Firu a pretins și primit, în perioada ianuarie — iunie 2015, de la mai mulți studenți ai Facultății de Moașe și Asistență socială și ai Facultății de Medicină Dentară, sume de bani (cuprinse între 100 și 150 lei/ student) pentru a-i promova la examenele susținute la disciplina pe care acesta o preda.

De asemenea, inculpata Lucica Roșu, în calitate de profesor universitar, a primit, în cursul lunii iunie 2015, suma de 100 euro de la o studentă pentru a o promova la un examen. Cristina Petrică a primit, în perioada ianuarie — iulie 2015, de la mai mulți studenți, două perechi de cercei de aur (fiecare în valoare de 450 lei) și produse cosmetice în valoare de 400 lei, pentru a-i promova la examenul de an.

Ștefana Oana Purcaru a primit, în data de 5 februarie 2015, suma de 750 lei de la mai multe studente, pentru a le promova la un examen programat în aceeași zi.

Probatoriul administrat în cauză a relevat și faptul că profesorul Liviu Chirigiu a pretins și primit, în cursul lunii iunie 2014, de la șase studenți, câte 100 euro/student, pentru a-i declara promovați la un examen la una din disciplinele la care era titular.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Olt.

AGERPRES/(AS — autor: Eugenia Pașca, editor: Mihai Simionescu)


populare
astăzi

1 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

2 „Nimeni nu vorbește despre asta”. Iancu Guda anunță primele semne bune din economie

3 BREAKING Cine era afaceristul care a murit în accidentul aviatic din județul Vaslui

4 BREAKING Trump lovește cu sancțiuni cele mai mari două companii petroliere din Rusia și anulează summitul cu Vladimir Putin, într-o schimbare bruscă d…

5 Dezamăgirea unui român întors acasă după 23 de ani în străinătate: „Ca să te descurci, trebuie să ai pile și relații”