O cale ferată a legat în trecut municipiul Orăștie de satele din munți, aflate la poalele cetăților dacice. Linia ferată a fost dezafectată în anii ’80, dar rămășițele sale se găsesc la tot pasul (video).

După Al Doilea Război Mondial, pădurile din Munții Șureanu din Hunedoara au fost exploatate intens, iar pentru a facilita transportul buștenilor, au fost înființate mai multe rețele de căi ferate forestiere.

Una dintre rute, construită după 1945, lega Orăștie, unde funcționa o întreprindere forestieră (IFET), de așezările izolate de pe Valea Grădiștii din Hunedoara, aflate la poalele cetăților dacice Costești, Blidaru, Fețele Albe, Sarmizegetusa Regia și alte locuri bogate în vestigii antice.

Stația de la capătul căii ferate se afla pe valea Godeanului, în sălbăticie, sub Sarmizegetusa Regia, aflată la capătul unei poteci care pe care turiștii urcau vreo 45 de minute.

Calea ferată forestieră de pe valea Grădiștii din Hunedoara și ramificațiile sale cuprindeau 60 de kilometri și erau folosite la transportul de călători și al mărfurilor. O școală forestieră a funcționat, până în 2010, la Sibișel, lângă Orăștie, pentru pregătirea viitorilor lucrători forestieri, angajați în număr mare la exploatările din ținutul cetăților dacice.

Pentru oaspeții zonei, excursia pe calea ferată forestieră de pe Valea Grădiștii din Hunedoara, prin văile adânci și sălbatice ale munților, reprezenta o adevărată aventură.

„Noapte. La Orăştie, trenul era gata de plecare. Tren de munte, mic, ca să se poată strecura pe lângă munţii prăpăstioşi. — Dar în vagonul ăsta ce este ? întrebă un om cu un felinar în mână. — De ale gurii, de ale îmbrăcăminţii... i-a răspuns altul. în fiecare noapte, când trenul urcă spre Grădiştea, se prinde câte un vagon din acesta, cu făină, cu alimente, cu îmbrăcăminte, cu tot ce îi este necesar omului. ...-Câte nu le trebuiesc forestierilor din munţi? — Dă-i drumul, tovarăşe mecanic! Un fluierat, scurt de locomotivă — repetat de multe altele din ţignalele frânarilor — şi trenuleţul nostru a plecat. Orăştie nu se mai zăreşte”, arăta A. Păduraru, într-un reportaj din 1955.

Calea ferată forestieră începea din Orăștie, trecea prin satele comunei Beriu și Orăștioara de Jos, iar de la Costeşti şi se afunda apoi în munţii dacilor, pe valea Grădiștii din Hunedoara.

Traseul ei a fost amenajat pe malul drept al apei, iar în unele locuri trecea prin foste așezări dacice. Un turn antic de la poalele cetății Blidaru a fost „sacrificat”, iar altul a fost distrus parțial, pentru a lăsa loc terasamentului pentru mocănițe.

„Trenul se strecoară acum între munţi, printre stânci se furişează pe lângă apa Orăştiei. Aer rece, pătrunzător. Dacă nu vrei să capeţi o răceală zdravănă te înfăşori mai bine în haină. Şipotul apelor, parcă se îmbină armonios cu vocea unui tânăr, care, cântând, scrutează fermecătoarele împrejurimi: Lele de la Orăştie, Cu cătrinţe şi cu ie“, arăta A. Păduraru, într-un reportaj din 1955.

La Grădiștea de Munte, ramificațiile liniei forestiere urcau spre văile Rea, Anineșului, Mica și Tâmpu, spre locuri unde funcţionau exploatări de pădure.

De la parchetele din munți până la calea ferată, transportul lemnelor se făcea adesea cu funicularul pasager, fără stative sau prin plutire liberă, pe scocuri din lemn, instalații care puteau fi ușor demontate, fără a lăsa urme pe versanți.

Locomotivele cu abur, fabricate la Uzinele din Reșița, erau folosite pentru tractarea garniturilor.

Aveau o forță de tracțiune ridicată, puteau fi folosite în curbe cu raze mici și erau alimentate cu cărbune și lemne, fiind, de asemenea, ușor de întreținut. Garniturile cuprindeau ansambluri de boghiuri (trucuri) – platforme pe care erau încărcate lemnele și, uneori, vagoane de marfă și chiar de călători.

„Era mereu înghesuială pe trenuleţ, mergeau zeci de oameni în sus, la cules zmeură, mure şi afine, pe care le vindeau pe loc la centrele de colectare de la Valea Rea şi Anineş. Nu plăteau nimic, după cum nici noi nu plăteam. Nu existau bilete, dar nici vagoane de călători. Doar nişte platforme cu nişte pari pe margine, să nu cadă buştenii la coborâre. În staţiile mai mari oamenii coborau şi ajutau la încărcarea tenderului, de fapt o ladă de tablă, cu cărbuni. Iar dacă se terminau cărbunii, se oprea trenul prin pădure şi luau doi, trei steri de lemne să-i bage mecanicul în soba locomotivei. Mergeau parcă mai bine decât cărbunii”, scria Cornelius Ionescu, un fost explorator al ținutului dacilor, pe blogul său.

Uneori, relata călătorul, urșii puteau fi văzuți din tren în pădurile traversate de mocănițe.

Căi ferate forestiere dispărute

În anii ’80, drumurile forestiere și șoseaua Orăștie – Sarmizegetusa Regia au luat locul vechii căi ferate, care și-a pierdut treptat importanța. Viiturile de pe valea Grădiștii din Hunedoara au contribuit și ele la distrugerea ei.

Acoperit de vegetație și brăzdat de drumuri de exploatare forestieră și de efectele viiturilor și al alunecărilor de teren, traseul fostei căi ferate vizibil între Costești și Grădiștea de Munte, mai stârnește nostalgii unor localnici.

Clădirea fostei gări și poște din satul Grădiștea de Munte s-a ruinat aproape complet și mai este folosită parțial, la depozitarea fânului.

Prin anii 2000, unii politicieni locali au anunțat refacerea fostei căi ferate în scop turistic, însă la fel ca și în cazul celorlalte căi ferate înguste din Hunedoara propuse ca trasee turistice, acest lucru nu a mai fost realizat.