Calea Lactee se extinde către galaxia Andromeda cu circa 500 de metri pe secundă (studiu)

Calea Lactee se extinde către galaxia Andromeda cu circa 500 de metri pe secundă (studiu)

Galaxia noastră, Calea Lactee, îşi măreşte dimensiunile şi se extinde către vecina sa uriaşă, Andromeda, conform concluziilor unui studiu realizat în Spania care urmează să fie prezentat marţi, informează Press Association.

Din fericire, coliziunea cosmică dintre galaxia noastră şi Andromeda nu va avea loc în următorii patru miliarde de ani.

Calea Lactee, o galaxie cu formă spiralată, are deja dimensiuni colosale, cu un diametru de circa 100.000 de ani lumină. În aceasta se află câteva sute de miliarde de stele dintre care Soarele ocupă un loc nesemnificativ, fiind situat în zona unuia dintre braţele mici ale spiralelor.

La marginea corpului principal al galaxiei - discul galactic - se nasc noi stele, din gaz şi praf cosmic. Simulările computerizate sugerează că aceste stele nou apărute vor extinde treptat dimensiunea Căii Lactee.

Pentru a verifica această teorie, oamenii de ştiinţă au analizat galaxii similare cu ajutorul mai multor telescoape de la sol şi spaţiale. Potrivit calculelor, Calea Lactee, ca şi alte galaxii asemănătoare, se extinde cu circa 500 de metri pe secundă.

"Calea Lactee este deja destul de mare. Însă, cercetarea noastră demonstrează că cel puţin partea vizibilă a sa îşi măreşte treptat dimensiunile odată cu apariţia noilor stele, la periferia galactică", a explicat Cristina Martinez-Lombilla de la Institutul de Astrofizică Canare din Tenerife.

"Nu va fi (un proces) rapid, însă dacă cineva călătoreşte în viitor şi se uită la galaxie peste trei miliarde de ani ea va fi cu circa 5% mai mare decât este astăzi", a adăugat cercetătoarea spaniolă.

Se preconizează că peste aproximativ patru miliarde de ani Calea Lactee se va ciocni şi va fuziona cu vecina sa uriaşă, galaxia Andromeda, a precizat Martinez-Lombilla.

În prezent aflată la 2,5 milioane de ani lumină depărtare, galaxia Andromeda este mai mare decât Calea Lactee. La rândul său o galaxie cu formă spiralată, Andromeda are diametrul de circa 110.000 de ani lumină şi conţine aproximativ un trilion de stele, precizează sursa citată.

Concluziile studiului vor fi prezentate marţi în cadrul evenimentului "European Week of Astronomy and Space Science" care se va desfăşura în Liverpool, Marea Britanie.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Picanterii ale escortelor despre mahării prezenți la Forumul de la Davos

2 Omul finanțelor OMV, vizită intempestivă la București

3 Această imagine este reală...

4 ULTIMA ORĂ DIICOT a extins urmărirea penală în cazul fraților Tate / Care sunt noile acuzații

5 VIDEO Ciudatul caz al femeii care și-a văzut soțul mort în 2014 într-o reclamă recentă