Calitatea aerului, alterată în sudul Europei de un nor de praf din Sahara. Cât de periculoase sunt particulele

Calitatea aerului, alterată în sudul Europei de un nor de praf din Sahara. Cât de periculoase sunt particulele

Calitatea aerului în sudul Europei, în special în Spania, este afectată la începutul săptămânii de un transport major de praf din Sahara care a început în weekend, a anunţat marţi observatorul european Copernicus, potrivit AFP, citată de Agerpres.

FOTO Profimedia

Acest praf are un impact asupra calităţii aerului în cea mai mare parte a vestului Mediteranei şi în special în Spania, unde sunt prognozate niveluri ridicate de PM10 (particule cu diametrul mai mic de 10 micrometri) în cea mai mare parte a ţării, cu un vârf în regiune pe 11 iulie", potrivit buletinului Serviciului Copernicus de monitorizare a atmosferei (CAMS).

Atenționarea vizează mai multe țări

Vizate de această prognoză sunt și anumite părţi din Italia şi din sudul Franţei.

„În regiunile cele mai afectate, PM10 vor depăşi pragul mediu de expunere pe 24 de ore de 50 ľg/m3 stabilit pentru Uniunea Europeană pentru acest tip de poluant", a precizat Copernicus.

Observatorul explică și că transportul de praf deasupra Spaniei coincide cu un val de căldură care afectează ţara, ambele fenomene fiind alimentate de aerul cald provenind din Sahara.

Problemele respiratorii şi cardiovasculare

Praful provenit din furtunile de nisip din Africa de Nord, care colorează cerul în portocaliu sau roşu, poate afecta sănătatea oamenilor, agravând problemele respiratorii şi cardiovasculare, dar şi producţia de energie, reducând randamentul panourilor solare, aminteşte Copernicus.

Totuși, aceste pâcle de nisip sunt mai puţin toxice decât particulele ultrafine produse de traficul rutier, de încălzirea cu lemne, cărbuni sau de incendii.

Furtunile de nisip şi de praf afectează în principal persoanele care locuiesc în regiunile aride sau semiaride din Africa de Nord, din Peninsula Arabică, Asia Centrală şi China, reprezentând, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), „o ameninţare gravă pentru sănătate".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat