Cambodgia construiește o statuie a lui Buddha cu înălțimea de 108 metri

Cambodgia construiește o statuie a lui Buddha cu înălțimea de 108 metri

Cambodgia a început miercuri să construiască o statuie a lui Buddha cu o înălţime de 108 metri pe vârful Muntelui Bokor din sudul ţării, transmite agenţia Xinhua.

Buddha

Statuia va avea un cost estimat la circa 30 de milioane de dolari americani. Foto: Arhivă

Ministrul gospodăririi terenurilor, urbanismului şi construcţiilor, Chea Sophara, a declarat că statuia lui Buddha, în poziţie aşezată şi cu picioarele încrucişate, va avea un cost estimat la aproximativ 30 de milioane de dolari americani. Lucrările de construcţie vor dura patru ani, scrie Agerpres .

„Va fi cea mai înaltă statuie a lui Buddha din Cambodgia şi una dintre cele mai înalte statui ale lui Buddha din lume", a spus oficialul în cadrul unei ceremonii de inaugurare a şantierului.

Când construcţia va fi finalizată, statuia va servi drept altar sacru pentru budişti, iar această zonă va deveni un important centru turistic budist pentru Cambodgia şi pentru lume", a precizat ministrul.

Budismul este religia predominantă în acest stat situat în Asia de Sud-Est. Până la 95 de procente din populaţie este budistă, potrivit Ministerului Cultelor şi Religiilor.

Muntele Bokor este situat la aproximativ 180 de kilometri sud-vest de capitala Phnom Penh.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Mesajul vulgar transmis de Tamila Cristescu ministrului de Externe, după ce a fost înlăturată din funcția de viceconsul în SUA