Camera Deputaților: Modificările la statutul magistratului - în dezbaterea plenului

Modificările la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor intră miercuri în dezbatere și la votul plenului Camerei Deputaților.

 Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a adoptat săptămâna trecut raport favorabil pentru proiectul de modificare a legii 303/2004.

Raportul a fost adoptat cu 10 voturi pentru, 5 împotrivă și 8 abțineri.

Printre modificările votate săptămâna trecută în comisie se numără și aceea potrivit căreia judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracțiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanțele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.

În situația în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menținut în funcție, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până la soluționarea definitivă a cauzei. Prevederile se aplică în mod corespunzător și în cazul în care față de judecător sau procuror s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta, se arată în amendamentul asumat de CSM — ALDE și USR, votat de parlamentari.

Senatorii și deputații au modificat articolul 62 al legii 303/2004, astfel încât suspendarea magistraților va fi posibilă în funcție de decizia Consiliului Superior al Magistraturii.

În prezent, judecătorii și procurorii trimiși în judecată erau suspendați de drept odată cu punerea în mișcare a urmăririi penale.

"Judecătorii pot fi numiți, la cererea motivată, în funcția de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii în funcția de judecător la judecătorii, prin decret al președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege", este un alt amendament adoptat de parlamentari.

AGERPRES


populare
astăzi

1 S-a întors cheița la PSD? / „Nu ne-am propus noi să-l schimbăm pe Bolojan”

2 Uite o informație interesantă...

3 Primar PSD prins de polițisti că fura curent reținut pentru 24 de ore

4 ,,Cu toții știam". Acuzații tulburătoare la Colegiul Național Dinu Lipatti: Un profesor care ar fi abuzat sexual o elevă de 13 ani, în 2011, predă și …

5 Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție