Cameră: Proiectul UDMR de modificare a Legii administrației publice locale, respins în comisiile de specialitate

Cameră: Proiectul UDMR de modificare a Legii administrației publice locale, respins în comisiile de specialitate

Parlamentarii din comisiile juridice, de administrație publică și pentru drepturile omului au respins miercuri, cu majoritate de voturi, fără dezbateri, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii 215/2001 a administrației publice locale, inițiat de UDMR.

 Au votat în favoarea proiectului numai deputații UDMR.

Proiectul de lege prevede că în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor, și-au declarat apartenența etnică sau în care există un număr semnificativ de cetățeni aparținând minorităților naționale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte.

Inițiatorii doresc, între altele, reglementarea clară și predictibiă a subiecților de drept care au obligația de a asigura folosirea limbii materne și scăderea pragului de la 20% la 10% al numărului persoanelor aparținând minorității naționale din totalul populației unității administrativ-teritoriale, cu introducerea unui prag alternativ.

Proiectul, care a fost prezentat de deputatul UDMR Marton Arpad, nu s-a bucurat de susținerea niciunui grup parlamentar, nici cel al minorităților naționale, care a considerat că drepturile existente acordate de statul român sunt suficiente. Cu excepția UDMR, reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare au apreciat că România rămâne una dintre țările model în ceea ce privește toleranța față de minorități.

Proiectul de lege urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților, forul decizional fiind Senatul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

5 BREAKING „L-am chemat să ocupe o poziție la București”