Camera Reprezentanților (SUA): Medicii care realizează întreruperi de sarcină după săptămâna 20, sancționați cu închisoarea

Camera Reprezentanților (SUA): Medicii care realizează întreruperi de sarcină după săptămâna 20, sancționați cu închisoarea

Camera Reprezentanților a SUA, majoritar republicană, a adoptat marți o propunere de lege ce ar pedepsi medicii care practică întreruperi de sarcină după săptămâna 20, transmite AFP.

Sursa citată notează însă că măsura nu este o prioritate pentru Senat, camera superioară a Congresului, unde viitorul său este incert.

Președintele Donald Trump susține inițiativa și ar promulga legea dacă aceasta ar fi adoptată de Congres, a anunțat Casa Albă.

Parlamentarii americani vor să pedepsească medicii care intervin, și nu femeile, cu până la cinci ani de închisoare, în cazul efectuării unui avort după cea de-a 20-a săptămână de sarcină. Ar face excepție cazurile de viol, incest sau cele în care viața femeii este pusă în pericol.

Republicanii apreciază, citând lucrări științifice contestate de asociațiile partizane ale întreruperilor voluntare de sarcină, că fetușii sunt capabili să simtă durerea începând din a 20-a săptămână după fecundare.

Cvasitotalitatea republicanilor (234 contra 2) au votat în favoarea textului, în timp ce opoziția democrată s-a exprimat contra, cu excepția a trei aleși.

"Restrângând accesul femeilor la avorturi legale și sigure, republicanii privează milioane de femei de dreptul lor fundamental de a lua deciziile ce li se potrivesc, lor și familiilor lor", a protestat directoarea generală a Partidului Democrat, Jess O'Connell.

Potrivit institutului Gallup, în mai 2017, 29% dintre americani erau favorabili dreptului la avort în orice circumstanță, 50% în anumite situații, în timp ce 18% ar dori interzicerea totală.

Dreptul la avort în Statele Unite datează din 1973, în urma unei decizii a Curții Supreme ce a fixat ca limită punctul de "viabilitate" a fetusului, și nu un număr specific de săptămâni, iar democrații subliniază că, din acest punct de vedere, propunerea republicană de lege este neconstituțională.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Un exemplar de vază al sinecurismului PSD

2 De ce se urăsc visceral rușii și ucrainenii? Un fost șef al spionilor români explică paradoxul care le scapă altor analiști

3 VIDEO Monica Tatoiu acuză că a fost „scuipată şi ameninţată” în faţa poliţiştilor după o reclamație. Poliţia Capitalei o contrazice

4 BREAKING Document / De ce tertip legal s-a folosit Savonea în cazul Cameliei Bogdan, unde miza este revizuirea sentinței de recuperare a prejudiciului d…

5 VIDEO Un mort și mai mulți răniți la Craiova după un conflict între interlopi!