Camioanele înmatriculate în UE, interzise în Rusia din 10 octombrie

Camioanele înmatriculate în UE, interzise în Rusia din 10 octombrie

Circulaţia camioanelor înmatriculate în statele membre UE va fi interzisă în Rusia începând cu 10 octombrie, potrivit Kremlinului, ca reacție la interdicția impusă Rusiei în urmă cu câteva luni.

Rusia interzice circulația camioanelor înmatriculate în UE

Interdicţia priveşte camioanele prin care se realizează schimburi comerciale bilaterale între ţările UE şi Rusia, precum şi tranzitul sau intrarea camioanelor din ţări terţe.

Hotărârea priveşte, de asemenea, camioanele provenind din Marea Britanie, Norvegia şi Ucraina.

Interdicţia va rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2022.

Ţările europene au interzis ieşirea camioanelor din Belarus şi Rusia pe 8 aprilie.

UE a impus o serie de măsuri restrictive împotriva Rusiei, inclusiv sancțiuni individuale, sancțiuni economice și măsuri diplomatice.

Începând din martie 2014, UE a impus în mod progresiv măsuri restrictive Rusiei ca răspuns la:

  • anexarea ilegală a Crimeei în 2014
  • decizia de recunoaștere a zonelor care nu sunt controlate de guvern din oblastele Donețk și Luhansk ca entități independente în 2022
  • agresiunea militară neprovocată și nejustificată împotriva Ucrainei în 2022

Sancțiuni economice

În iulie și septembrie 2014, UE a impus sancțiuni economice vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice.

În martie 2015, liderii UE au decis să alinieze regimul sancțiunilor existente la punerea în aplicare deplină a acordurilor de la Minsk, care era prevăzută pentru sfârșitul lunii decembrie 2015. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Consiliul a prelungit sancțiunile economice până la 31 iulie 2016.

Începând cu 1 iulie 2016, sancțiunile economice au fost prelungite cu perioade succesive de câte șase luni. Decizia de a le prelungi a fost luată de fiecare dată în urma unei evaluări a punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk. Sancțiunile economice sunt în prezent prelungite până la 31 ianuarie 2023.

Aceste sancțiuni vizează sectoarele financiar, comercial și energetic, precum și sectoarele transporturilor, tehnologiei și apărării.

Sectorul financiar:

  • restricționarea accesului anumitor bănci și societăți ruse la piețele de capital primare și secundare din UE
  • interzicerea tranzacțiilor cu Banca Centrală a Rusiei și cu Banca Centrală a Belarusului
  • excluderea din sistemul SWIFT a anumitor bănci ruse și belaruse
  • interzicerea furnizării de bancnote exprimate în euro către Rusia și Belarus
  • interzicerea finanțării sau a investițiilor publice în Rusia
  • interzicerea investițiilor în proiecte cofinanțate de Fondul de investiții directe al Rusiei și a contribuției la astfel de proiecte

Energie:

  • interzicerea importurilor de cărbune din Rusia
  • interzicerea importurilor de țiței din Rusia, cu derogări limitate
  • interzicerea exporturilor către Rusia de produse și tehnologii din sectorul rafinării petrolului
  • interzicerea unor noi investiții în sectorul energetic rus

Transporturi:

  • închiderea spațiului aerian al UE pentru toate aeronavele ruse și înmatriculate în Rusia
  • închiderea porturilor UE pentru navele ruse
  • interzicerea intrării în UE a operatorilor de transport rutier ruși și belaruși
  • interzicerea exporturilor către Rusia de produse și tehnologii din sectorul aviației, din industria maritimă și din industria spațială

Apărare:

  • interzicerea exporturilor către Rusia de produse cu dublă utilizare și de produse tehnologice care ar putea contribui la capabilitățile de apărare și securitate ale Rusiei
  • interzicerea comerțului cu arme

Materii prime și alte bunuri:

  • interzicerea importurilor din Rusia către UE de fier, oțel, lemn, ciment, fructe de mare și băuturi alcoolice
  • interzicerea exporturilor de produse de lux către Rusia
  • interzicerea importurilor de aur din Rusia

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia