Campanie masivă de recrutare în Armata Română: 7.000 de posturi disponibile

Ministerul Apărării Naționale lansează cea mai amplă campanie de recrutare din ultimul deceniu. Aproximativ 7.000 de posturi de soldat și gradat profesionist sunt scoase la concurs la nivel național.

Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a subliniat că obiectivele de modernizare a forțelor armate și de reînnoire a resursei umane sunt în grafic.

„Armata Română face angajări. Aproape 7.000 de oameni, un record pentru ultimul deceniu. Printre planurile cu care am venit la minister s-au numărat: înzestrarea armatei cu tehnică modernă; împrospătarea resursei umane. Cu ambele suntem în grafic: cel mai amplu program de înzestrare cu echipament de ultimă generație tocmai s-a derulat în mai puțin de un an și a fost semnat, iar din 07 septembrie, 6.763 de noi colegi care vor fi declarați admiși în cele 38 de județe unde se fac recrutări, își vor începe serviciul”, a declarat Radu Miruță într-o postare pe Facebook.

Procesul de selecție a demarat deja, iar locurile sunt distribuite pe județe. Cei interesați se pot prezenta direct la Centrul Militar Zonal din județul de domiciliu sau pot consulta platforma oficială: recrutaremapn.ro .

Mii de posturi de soldat și gradat profesionist sunt scoase la concurs. FOTRO MApN

Mii de posturi de soldat și gradat profesionist sunt scoase la concurs. FOTRO MApN

Criteriile de eligibilitate sunt următoarele:

  • Vârsta: între 18 și 45 de ani
  • Studii: minimum 10 clase absolvite
  • Experiență: nu se solicită pregătire militară anterioară sau studii superioare

Ministerul subliniază că persoanele selectate beneficiază de salariu stabil încă din prima zi, asistență medicală completă și o carieră sigură și respectată.

Ministerul Apărării încurajează tinerii și pe toți cei interesați de stabilitate profesională să se înscrie, în vederea consolidării și extinderii capacității operaționale a Armatei Române.

Explorează subiectele:

Armata RomânăRecrutare MApNSoldat Profesionist


populare
astăzi

1 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

2 Dosar CIA declasificat / misterul cărții despre Iisus și cataclismul ciclic

3 Noi dezvăluiri despre presiunile SUA în criza politică de la București

4 Fostul șef al GUR dezvăluie singura forță capabilă să schimbe soarta Rusiei

5 Călin Georgescu, trimis după gratii: Curtea de Apel a admis cererea DIICOT