Dronele armatei ucrainene au surprins imagini terifiente cu soldați ucraineni răniți de minele plasate de militartii ruși.

Un soldat ucrainean se strecoară prin iarba înaltă, cu un picior pe care îl târăște fără vlagă în urma lui. Câteva secunde mai târziu, o străfulgerare portocalie și un nor de fum alb marchează locul, la doar câțiva metri distanță, unde s-a declanșat încă o mină terestră, potrivit bbc.com.

În timp ce un al doilea soldat grav rănit se trage singur pe siguranța relativă a unui transportor blindat de trupe din apropiere, cu brațele agitate ca un înotător care încearcă să se agațe de o barcă de salvare, în timp ce o pată groasă de sânge roșu închis îi marchează progresul agonizant.

Toate aceste imagini au fost surprinse, în direct, săptămâna trecută, de o dronă a armatei ucrainene care plutea deasupra frontului, la sud de orașul Bahmut din Donbas. De sus, câmpul de mine părea acoperit de o erupție haotică de cercuri maro închis.

"Minele sunt terifiante. Mă sperie mai mult decât orice altceva", a declarat Artyom, un soldat în vârstă de 36 de ani din Brigada 108 de apărare teritorială din Ucraina. Cu două zile mai devreme, doi dintre colegii săi au stat pe "petale", mine mici, verzi, antipersonal, care fuseseră recent împrăștiate pe un câmp de către rachetele rusești.

"Băieții noștri erau experimentați. Dar este greu să ai ochi peste tot. Amândoi au picioarele amputate. Un picior fiecare. Avem răni provocate de mine după fiecare luptă", a declarat Artyom, un savant instruit, explicând că rachetele permit forțelor rusești să planteze noi mine în locuri care au fost deja eliberate și curățate de forțele ucrainene.

Deoarece contraatacul mult anticipat al Ucrainei nu a atins încă viteza și impulsul pe care unii le sperau, inclusiv președintele Volodimir Zelenski, care a recunoscut că a fost "mai lent decât se dorea" și o serie de soldați cu care am vorbit pe diferite secțiuni ale liniei frontului au dat vina pe câmpurile minate rusești pentru cel puțin o parte din această întârziere.

"Bineînțeles că încetinește mișcarea trupelor", a declarat comandantul unei echipe de geniști formată din nouă oameni cu indicativul Dill. Tocmai terminase o misiune de deminare pe linia frontului din apropiere, la est de micul sat în ruine Predtechyne, în afara Bahmut. A așezat o serie de mine rusești dezactivate pe sol, sub un copac, având grijă să se asigure că nu poate fi reperat de dronele rusești aflate deasupra lui.

"Inamicul nu are milă pentru proprii soldați. Sunt folosiți drept carne de tun. Dar noi încercăm să avansăm cu un minim de pierderi", a declarat locotenentul Serhii Tyshenko din Brigada a 3-a de asalt, vorbind de la adăpostul unui buncăr din apropiere.

La aproximativ trei ore de mers cu mașina mai la sud, peste o succesiune de poduri de pontoane cu laturi înclinate, geniștii ucraineni erau ghemuiți pe marginea unui drum prăbușit, dezactivând cu grijă o puternică mină Claymore antipersonal care fusese ascunsă lângă un stâlp de electricitate, gata să trimită șrapnel în infanterie sau vehicule.

"Urăsc meseria asta", a spus Artyom, un fost mecanic de garaj cu barbă roșie, la câteva momente după ce a terminat de securizat mina. S-a auzit un fluierat, apoi un bum în timp ce un obuz de artilerie rusesc lovea câmpurile din apropiere.

Peste buza unui deal din apropiere, infanteria ucraineană înainta încet spre sud, dincolo de satul Rivnopil, recent capturat. Furia lui Artyom nu a fost doar un răspuns la pericolele câmpurilor minate, ci și la mentalitatea "vicleană" care, în opinia sa, trebuie să se afle în spatele acțiunii de a pune mine și capcane, în loc să te lupți cu inamicul "de la om la om".

Mai târziu, în baza lor temporară, într-o cabană aflată la câțiva kilometri distanță, soldații și-au exprimat frustrarea cu privire la lipsa de echipament de deminare și la lipsa de geniști - patru dintre ei fiind răniți în ultimele săptămâni.

Dar apoi Artyom ne-a arătat o antenă mare și a scos un laptop pentru a începe să redea înregistrări a ceea ce el a spus că sunt interceptări radio recente ale soldaților ruși. Mesajele pline de înjurături păreau să indice un grad de haos și un moral scăzut.

"Drona noastră kamikaze a lovit mașina noastră. Avem un mort și un altul rănit".

"Soldații fug. Unii dintre ei fură mașini... 50 de oameni au fugit…"

Interceptarea radio a sugerat că soldații ruși își părăseau pozițiile după un bombardament de artilerie ucrainean.

"Acest lucru se întâmplă din când în când. În grupuri de 10 sau 20, rușii dispar și pleacă fără permisiune. Rușii își dau seama că putem să le ascultăm comunicațiile, dar uneori uită", a declarat Artyom.

El s-a descris ca fiind "realist" în ceea ce privește contraofensiva Ucrainei, considerând că prea mulți oameni "în mass-media și în societate se grăbesc" și se așteaptă la progrese bruște.

"Cred că cea mai rea opțiune este întotdeauna posibilă. Cea mai rea este progresul lent", a spus el.

Două avioane de vânătoare ucrainene au zburat la joasă înălțime cu un zgomot asurzitor, urmat de o succesiune de bubuituri de pe linia frontului, mai la sud. La scurt timp după aceea, am putut auzi artileria și ceea ce părea a fi un sistem de rachete HIMARS cu rază mai lungă de acțiune care lovea pozițiile rusești.

Contraofensiva Ucrainei ar putea fi lentă și relativ precaută în acest stadiu. Dar un ofițer a sugerat că această abordare răbdătoare va da în curând roade, deoarece loviturile cu rază lungă de acțiune au distrus capacitatea Rusiei de a reînarma unitățile de pe linia frontului, iar moralul scăzut al rușilor a oferit oportunități pentru avansări strategice ale forțelor ucrainene.

"Veți vedea acest lucru în curând", a spus el.

În ceea ce privește întinderile vaste de câmpuri minate care încă se află în fața contraatacului Ucrainei - Dill, comandantul echipei de geniști de lângă Bahmut, era liniștit de încrezător.

"Învățăm să improvizăm și să inventăm modalități de a face drumuri rapide și sigure prin câmpurile minate. Dar ne luptăm cu un inamic foarte vicios", a spus el.