Canabis vândut în România ca la Amsterdam. Magazinele descoperite în Ploiești și București

Canabis vândut în România ca la Amsterdam. Magazinele descoperite în Ploiești și București

Traficul de droguri a ajuns la un alt nivel în București și Ploiești, orașe în care canabisul se vinde pe față, în magazine, ca în Amsterdam, deși în România comercializarea acestui produs, chiar și mascat în biscuiți sau acadele, este ilegală.

Canabis vândut ca la Amsterdam în magazine din București și Ploiești FOTO Arhivă Adevărul

Procurorii DIICOT din Ploiești au anchetat un cuplu de traficanți și consumatori de droguri care a deschis în plină pandemie de COVID-19, în vara anului 2020, magazine fizice în Ploiești și în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, unde aveau la vânzare produse care conțineau THC, (D9-Tetrahydrocannabino, substanță psihotropă biosintetizată de planta Canabis).

Trimiși în judecată pentru trafic de droguri

Gabriel Alexandru Popescu și Cristina Diana Bellu, cei doi administratori ai magazinelor, au fost trimiși în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de droguri, dosarul afându-se pe rolul Tribunalului Prahova. Potrivit actului de acuzare, în magazinele deschise de cei doi sub franciza „Legalizeit”, erau comercializate, printre alte produse legale, biscuiți, ceaiuri, acadele, uleiuri care conțineau canabis în diverse concentrații. Astfel de produse se vindeau inclusiv pe magazinul online.

Produsele ilegale în România erau vândute sub denumiri cunoscute printre consumatorii de droguri de risc: biscuiți High Cannabis Cookies With CBD, Cannabis leafs, Canabis Tea Loose Leaf (Ceai Euphoria Loose Leaf), ”SwissMed CBD” (Ulei CBD 15% SwissMed Full Spectrum), produse ce conțin THC (D9-Tetrahydrocannabinol), cierburi ”indiene” - ”Indian/Elements herbal SPLIFF MIX”, uleiuri ”Premium Organix” care conțineau CBD, canabidiol, compus organic găsit în planta de cannabis, cristale CBD 99,8%.

Ceaiuri, acadele, uleiuri și ”prăjiturele”

Printre biscuiți, ceaiuri, acadele, uleiuri și ”prăjiturele”, în magazinele respective se vindeau accesorii specifice consumului de droguri, grindere cu inscripția ”Don't drink and drive, smoke and fly”, pipe și cutii metalice, unele dintre acestea conținând urme de cannabis, după cum aveau să dovedească analizele Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor unde au fost cercetate produsele găsite la vânzare în magazine sau la domiciliile celor doi patroni.

Judiciariștii din cadrul B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu că în municipiul Ploiești, potrivit unor surse, a fost deschis un magazin sub franciza „Legalizeit”, magazin care comercializează canabis, produse care conţin THC şi alte produse interzise la deţinere, sub aparenţa legalităţii. Pentru a proba comerțul ilegal cu droguri de risc, BCCO a trimis, în data de 2 iulie 2020, un ofițer sub acoperire autorizat să cumpere „prăjiturele”.

Investigatorul a scos la iveală faptul că magazinul respectiv oferă spre vânzare sub diverse forme canabis, alte cantităţi de materie vegetală, precum şi alte substanţe, care au în conţinut substanţe interzise la deţinere.

„Pentru a crea aparenţa unei legalităţi, produsele oferite vânzării sunt prezentate ca având o concentraţie de THC sub 0,2%, deşi în fapt legislaţia naţională în domeniu nu face referire la acest prag al concentraţiei pentru stabilirea legalităţii unui produs”, arată anchetatorii.

Au urmat percheziții atât în magazine, cât și la domiciliul celor doi care administrau afacerea din Ploiești și București, iar marfa găsită a fost confiscată. Ulterior, se arată în actul de acuzare, magazinele și-au încetat activitatea.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria