Cancelarul german Angela Merkel, în vizită în China pentru consolidarea cooperării economice

Cancelarul german Angela Merkel, în vizită în China pentru consolidarea cooperării economice

Cancelarul german Angela Merkel a ajuns joi la Beijing împreună cu o delegație de 20 de lideri ai mediului de afaceri pentru o vizită care ar urma să se axeze pe consolidarea cooperării economice și pe discutarea rolului Chinei în crizele internaționale, informează DPA. Angela Merkel a fost întâmpinată la Beijing de premierul Li Keqiang și ar urma să aibă o întrevedere cu președintele Xi Jinping în cursul zilei.

Conflictul din Siria, care a avut un rol determinant în cea mai mare mișcare de populație spre Europa după Al Doilea Război Mondial, ar urma și el să se afle pe agenda vizitei de două zile a Angelei Merkel.

În contextul în care Germania caută căi de a limita afluxul de migranți, Angela Merkel ar putea face presiuni asupra Chinei pentru ca aceasta să-și folosească puternica sa relație economică cu Rusia pentru a ameliora situația din Siria răvășită de război, comentează DPA.

Faptul că președintele rus Vladimir Putin în susține pe președintele sirian Bashar al-Assad a fost criticat de Occident.

Din delegația Angelei Merkel face parte și noul șef de la Volkswagen, Matthias Mueller, care probabil va vorbi despre scandalul provocat de manipularea testelor de poluare.

Vineri, cancelarul german se va deplasa împreună cu premierul chinez în provincia estică Anhui, unde va efectua o vizită la o școală rurală și va participa la o reuniune a oamenilor de afaceri chinezi și germani.

Potrivit DPA, este pentru prima dată când premierul chinez Li Keqiang invită un lider străin să-i viziteze provincia natală.

Vizita Angelei Merkel are loc după ce Xi Jinping a vizitat Marea Britanie și a declarat că relațiile anglo-chineze vor ajunge la un nou nivel. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski