Când a început propaganda rusă pe teritoriul României. Gazeta scoasă de amantul țarinei care voia să fie regele Daciei

Propaganda rusă pe pământ românesc a început paradoxal: prin chiar primul ziar din istoria noastră. Tipărită la Iași în urmă cu aproximativ 300 de ani, publicația servea interesele unui favorit al curții imperiale. Acesta folosea gazeta ca armă politică pentru a prelua controlul asupra Moldovei, imitând modelele de presă occidentale ale vremii.

În secolul al XVIII lea, Imperiul Țarist, reformat de Petru I cel Mare, lupta pentru supremație în zona bazinului Mării Negre dar și al Balcanilor. Țari și țarine visau să transforme Marea Neagră într-un „lac” rusesc și totodată să alunge pe otomani din Europa. Așa a luat naștere „Planul grecesc” conceput în 1780 de Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei, în colaborare cu împăratul habsburgic Iosif al II-lea. În cadrul „Planului grecesc” exista și un „plan Dacic” și care viza Principatele Române. Mai precis, rușii sperau să scoată de sub influența otomană, Principatele și să le transforme, prin unificare, într-o zonă tampon, teoretic independentă, dar practic sub strictă supraveghere rusească, numită Dacia.

„Planul dacic” era complementar „Proiectului grecesc”, prin care Ecaterina dorea refacerea unui Imperiu Bizantin sub conducerea nepotului său, marele duce Constantin (numit simbolic după Constantin cel Mare). Capitala ar fi fost la Constantinopol. În acest context la Iași, a apărut primul ziar de pe teritoriul românesc, o publicație de propagandă rusească, elaborată de protejatul și amatul țarinei, prin care Imperiul Țarist pregătea terenul „Proiectului Dacic” și implicit câștigarea simpatiei populației, pentru o tranziție mai ușoară. Această publicație a purtat numele de „Courrier de Moldoavie”, și trebuia să aibă ediții bilingve prin care românii erau ținuți la curent cu victoriile rusești și marile realizări ale „protectorilor” creștinilor ortodocși.

Atunci când Rusia a pus ochii pe Principatele Române

Această primă publicație de pe teritoriul românesc a apărut în contextul Războiului Ruso-Turc din 1787-1792. Iată, pe scurt, cum au stat lucrurile. Ecaterina cea Mare, continua opera politică și reformatoare a lui Petru I și dorea consolidarea statului Imperiului Țarist ca mare putere. Imperiul Otoman, intrat într-un proces accelerat de decădere stătea însă în calea visurilor de mărire ale țarinei. După anexarea Crimeei de către Rusia în 1783, Imperiul Otoman a dorit să recâștige teritoriul și să oprească avansul rusesc în zona nord-pontică.

Vizita fastuoasă a împărătesei Ecaterina a II-a în Crimeea a fost percepută la Constantinopol ca o provocare directă. În 1787, Poarta Otomană a declarat război Rusiei. Războiul s-a purtat pe mai multe fronturi: la nord de Marea Neagră, în Crimeea și, mai ales, pe teritoriul Moldovei și Țării Românești. Imperiul Habsburgic, condus de Iosif al II-lea, a participat la începutul războiului, dar s-a retras în 1791 încheind pace separată cu otomanii. Rușii, mai bine echipați și beneficiind de comandanți talentați precum generalul Alexandr Suvorov, au reușit să câștige războiul. Două dintre cele mai importante victorii ale rușilor au avut loc pe teritoriul actual al României, la Focșani și Râmnicu Sărat. Războiul s-a încheiat prin Tratatul de la Iași, semnat în capitala Moldovei. Prin acest tratat Imperiul Otoman era nevoit să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia iar granița ruso-otomană a fost stabilită pe Nistru. Cu alte cuvinte, românii deveneau vecinii rușilor.

Totodată Rusia a obținut și Edisanul, adică teritoriul dintre Bug și Nistru. Pe scurt, războiul ruso-turc din 1787–1792 a fost unul dintre cele mai importante conflicte din Europa de Est la sfârșitul secolului al XVIII-lea consolidând dominația Rusiei la Marea Neagră dar și cu numeroase consecințe directe pentru Țările Române. Cel mai notabil efect este faptul că după 1792, Rusia a devenit principalul protector autoproclamat al creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, inclusiv al românilor. Această poziție va duce, în secolul al XIX-lea, la intervenții repetate în Principate și imixtiuni serioase în politica internă.

Amantul țarinei și un ziar rusesc în Moldova

În timpul acestui război ruso-turc, așa cum am precizat, trupele rusești au intrat pe teritoriul Principatelor Române, vasale ale Imperiului Otoman . Generalul rus Grigori Potemkin comandantul trupelor rusești în războiul ruso-austro-turc din 1787-1792 și-a stabilit cartierul general la Iași, capitala Moldovei, în Palatul Ghica. De altfel, Potemkin a condus efectiv principatul pe timpul ocupației rusești. Acesta era un personaj deosebit de interesant și totodată controversat.

Amant și sfătuitor de taină al țarinei Ecaterina cea Mare, Potemkin era considerat unul dintre cei mai influenți oameni ai epocii sale. Militar, diplomat, administrator Potemkin a jucat un rol decisiv în transformarea Rusiei într-o mare putere europeană. Născut în 1739, într-o familie de mici nobili, Potemkin a urcat rapid în ierarhia politică și militară datorită inteligenței, ambiției și talentului său strategic. Momentul decisiv al carierei sale a fost apropierea de împărăteasa Ecaterina a II-a. Influența sa asupra politicii externe și asupra reorganizării sudului imperiului a fost considerabilă. Una dintre cele mai mari realizări ale lui Potemkin a fost consolidarea stăpânirii ruse asupra regiunii nord-pontice.

După războaiele cu Imperiul Otoman, Rusia a anexat Crimeea în 1783 fiind un moment crucial în istoria regiunii. Potemkin a fost numit guvernator al noilor teritorii, denumite „Noua Rusie” (n.r. Novorossia). El a coordonat colonizarea, a fondat orașe și a dezvoltat infrastructura. Printre orașele legate de numele său se numără Sevastopol, important port militar la Marea Neagră, dar și Herson. Tot el a pus bazele Flotei ruse la Marea Neagră, consolidând astfel poziția strategică a imperiului în sud-estul Europei. Ei bine, acest personaj de top al politicii europene s-a stabilit la Iași și visa să devină un soi de rege al „Daciei”. Mai precis, să fie numit domn al Moldovei și după aceea rege al noului Regat al Daciei, prin unificarea celor două țări românești. În scop practic militar, dar și propagandistic, pentru că trebuie să spunem că Potemkin a fost și un maestru la propagandei (n.r - a se vedea pregătirea satelor din Crimeea pentru vizita țarinei), amantul și consilierul Ecaterinei a dispus tipărirea unui ziar în Moldova, numit „Courier de Moldavie”( n.r. - Curierul Moldovei).

În acest scop, după căderea Oceacovului (n.r. fortăreața otomană în sudul Ucrainei), Potemkin a sosit la Iași cu o tiparniță de campanie, dar și cu o echipă de tipografi ruși. „Redacția” a fost fixată în Palatul Ghika, reședința lui Potemkin și sediul comandamentului rusesc. Inițial acest ziar trebuia tipărit bilingv, adică în franceză și în română. Ulterior s-a renunțat la coloanele în română, fiind tipărit doar în franceză. Primul număr al acestui ziar a apărut în luna martie a anului 1790. Costa trei galbeni. A avut în primul rând un scop practic, anunțând trupele rusești de pe teritoriul Moldovei despre mersul războiului pe alte fronturi. Totodată avea și scopul propagandistic dorit de Potemkin, pentru atragerea elitelor românești de partea rușilor.

„Învingătorului, Marele Nostru Hatman și Binefăcător”

Cel mai bine arată caracterul propagandistic al acestei publicații o serie de articole apărute în paginile sale. De exemplu, chiar în primul număr rușii sunt prezentați nu ca niște cuceritori, ci ca adevărați eliberatori de sub jugul otoman, cei care luptau pentru frații ortodocși și cei care aduceau civilizația. Potemkin era ridicat în slăvi.

„ Casa domnului Mare Vornic Ghika, unde a fost oferită recepția, a fost iluminată magnific prin mai mult de 7.000 de lampioane. Peste drum de această casă a fost aprinsă o iluminație alegorică care reprezenta un templu cu o colonadă, în vârful căreia se vedea blazonul Prințului Mareșal( n.r. Potemkin). În mijlocul Templului era ridicat un altar de parfumuri, la picioarele căruia se putea citi inscripția în limba rusă: Învingătorului, Marele Nostru Hatman și Binefăcător. Înainte de a se duce la bal, Altețe Sa a făcut o promenadă pe principalele străzi ale orașului, care era în întregime iluminat. O dată cu intrarea sa în Sală, sărbătorirea a început printr-o amplă muzică vocală italiană, acompaniată de câteva sute de instrumente”, se arată într-un fragment din primul număr.

În altă ediție apare și o poezie cu vădit caracter propagandistic, făcând aluzie la „Planul Dacic”, dar și la o presupusă dorință a locuitorilor Iașiului de a se spune împărătesei Ecaterina.

„Curier al Moldovei! lucru nou de la obârșia vremurilor! Aleargă prin întinderi nesfârșite, bine primit pretutindeni. Dar mai întâi ție ți se cuvine să ajungi la cele șapte stele și să stai la hotarul dintre Poli și Petru (aluzie la Sankt Petersburg). Privește lumina Mamei și a Patriei noastre; Ah! nouă nu ne este îngăduit să mergem împreună cu tine! Privește-o pe Mama ta, cea care poruncește să se dea lumină! (Să ne bucurăm!) căci ea ne deschide anii cu lumină. Acestea ție — așa a fost sortit! — primește-le și păstrează-le în mâini, și spune-le, chiar dacă limba îți șovăie... Spune că în Dacia se năzuiește la o viață fericită, vom răbda jugul, dacă CATERINA o voiește. Acestea ajung deocamdată; așa ne-am încredințat cu credință; după întoarcere, de aici vei avea de dus și altele”.

Ziarul preciza că această poezie a fost scrisă dintr-un avânt de simpatie pro-rusească al locuitorilor Iașiului. Semna un oarecare A.M.