Candidata franceză la postul de comisar european a rambursat PE 45.000 de euro într-o afacere de presupuse angajări fictive

Candidata franceză la postul de comisar european a rambursat PE 45.000 de euro într-o afacere de presupuse angajări fictive

Candidata Franţei la Comisia Europeană, Sylvie Goulard, a returnat suma de 45.000 de euro Parlamentului European în cadrul unei afaceri de presupuse angajări fictive, a declarat vineri o sursă din anturajul său pentru AFP, confirmând o informaţie a revistei franceze Le Point.

Sylvie Goulard a fost aleasă de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a ocupa postul Franţei în Comisia Europeană, care îşi va începe mandatul pe 1 noiembrie. Ea va trebui însă să treacă de audierea din Parlamentul European pentru a obţine acest post.

Desemnarea a provocat o oarecare împotrivire, din cauza presupusei sale implicări în această afacere de angajări fictive de asistenţi de eurodeputaţi ai partidului centrist francez Modem.

Eurodeputată a acestei formaţiuni între 2009 şi 2017, Sylvie Goulard a trebuit să renunţe şi la postul său de ministru al armatelor la o lună după numirea ei, în 2017, la fel ca şi centriştii François Bayrou şi Marielle de Sarnez.

"Ea a plătit Parlamentului European ceea ce instituţia estima că îi datora", a adăugat vineri sursa din anturajul său.

Această rambursare corespunde salariilor şi cheltuielilor asistentului său parlamentar Stephane Therou şi "priveşte perioada de angajare a asistentului, între 1 iulie 2014 şi 28 februarie 2015", precizează o sursă apropiată de ancheta judiciară franceză.

Sylvie Goulard îşi începea atunci cel de al doilea mandat (alegerile europene au avut loc la sfârşitul lui mai 2014), după o schimbare de circumscripţie. În timpul perioadei citate, "nu există nicio dovadă a muncii" lui Stephane Therou, a adăugat o altă sursă apropiată de dosar.

Potrivit anturajului lui Sylvie Goulard, Stephane Therou căuta un loc de muncă şi "acest lucru a durat mai mult decât era prevăzut". "Ea a continuat să-l plătească în loc să-l concedieze pur şi simplu. Aceasta corespunde unei sume brute şi include concedii plătite şi indemnizaţii de final de contract", a precizat sursa citată.

Pe 30 august, Parlamentul European a închis această afacere, fără a preciza cuantumul rambursării. "Există nereguli administrative minore observate, nesistematice şi neintenţionate. Rambursarea legată de această afacere a fost efectuată", a declarat atunci o purtătoare de cuvânt pentru AFP.

Ancheta judiciară franceză legată de acest dosar continuă. Până în prezent, Sylvie Goulard nu a fost citată, notează France Presse.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE