Candidatul socialist Ceban a câștigat în fața pro-europeanului Andrei Năstase primăria Chișinăului

Candidatul socialist Ceban a câștigat în fața pro-europeanului Andrei Năstase primăria Chișinăului

Vicepremierul Moldovei, Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM la primăria Chișinăului, a pierdut al doilea tur de scrutin în fața candidatului susținut de partidul președintelui Igor Dodon, socialistul Ion Ceban, transmite Deschide.md.

UPDATE 23.49 Rezultatele preliminare după prelucrarea a 300 din 307 procese verbale. Ion Ceban a acumulat 52,82%, iar Andrei Năstase - 47,18%.

UPDATE 22.45 Rezultatele preliminare după prelucrarea a 280 din 307 procese verbale. Ion Ceban a acumulat 53,67%, iar Andrei Năstase - 46,17%.

UPDATE 22.34 Rezultatele preliminare după prelucrarea a 270 din 307 procese verbale. Ion Ceban a acumulat 53,83%, iar Andrei Năstase - 46,17%.

UPDATE 22:21 Rezultatele preliminare după prelucrarea a 252 din 307 procese verbale. Ion Ceban a acumulat 53,97%, iar Andrei Năstase - 46,03%.

UPDATE 22.14 Încep să fie anunțate primele rezultate preliminare de către Comisia Electorală Centrală. Potrivit Unimedia, după procesarea a 210 din 307 procese verbale, Ion Ceban a acumulat 54,15%, iar Andrei Năstase - 45,85%

Alegerile locale din Republica Moldova s-au încheiat la ora 21:00, iar cea mai strânsă luptă se dă pentru primăria capitalei Chișinău. Acolo sunt în luptă socialistul Ion Ceban și pro-europeanul Andrei Năstase, iar datele singurului exit poll arată o diferență nesemnificativă între cei doi. De precizat că rata de refuz a celor chestionați la exit-poll a fost de 25,6%, astfel încât un câștigător va fi stabilit fără echivoc abia după numărarea voturilor.

Exitpoll-ul a fost realizat de IMAS și Fondul Opiniei Publice, la comanda Poliexpert și refeflectă situația de la ora 20:00. Realizatorii sondajului spun că au fost chestionați peste 10.000 de respondenți, dar că rata celor care nu au dorit să răspundă a fost de 25,6%.

Rezultate conform exit-poll:
Ion Ceban: 37,1%
Andrei Năstase: 37%

Prezența la alegeri la ora 21:00, conform Comisiei Electorale, a fost de 40,34% pe țară și de 37,78% în Chișinău.

În primul tur de scrutin pentru funcţia de primar general al Chişinăului, Ion Ceban şi Andrei Năstase, preşedintele Partidului Platforma „Dreptate şi Adevăr” (PPDA), au obţinut cele mai multe voturi, 41% şi, respectiv, 31%, rezultate similare cu cele obţinute la alegerile din mai 2018. Atunci, în turul doi, Andrei Năstase l-a învins pe Ion Ceban, dar rezultatele alegerilor au fost invalidate de instanţele judecătoreşti.

Totodată, la 20 octombrie au fost aleşi 515 primari, conform Comisiei Electorale Centrale (CEC). Cele mai multe mandate, în teritoriu, le-au obţinut democraţii, 191, fiind urmaţi de socialişti care au câştigat 124 de primării. Blocul ACUM a obţinut 82 de funcţii de primar.

Pentru prima oară în ultimii opt ani, Comisia electorală a permis organizarea unui exit-poll la Chişinău, care va fi realizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Echitabilă din Moldova în cooperare cu compania de consultanţă Poliexpert, la ieşirea din cele 67 de secţii de votare de pe raza municipiului Chişinău.

Ultimul exit-poll, realizat la alegerile locale din 2011, a fost un eşec pentru că, potrivit experţilor, a prezentat date total diferite faţă de cele ale Comisiei Electorale Centrale sau faţă de alte sondaje anterioare.

Pentru exit-poll-ul de duminică, Comisia electorală a acreditat 164 de persoane şi a aprobat modelul legitimaţiei operatorului care va intervieva alegătorii la ieşirea de la urne.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria