Cangurii sunt mai ales 'stângaci' (studiu)

Cangurii sunt mai ales 'stângaci' (studiu)

Preferința pentru utilizarea unuia dintre membrele superioare în activitățile cotidiene nu se manifestă exclusiv la oameni și la unele primate, ci și la canguri, relevă un studiu publicat în revista 'Current Biology', citat de AFP. Aceste marsupiale din Australia, la fel ca și oamenii, preferă să folosească unul dintre cele două membre superioare în activitățile lor de zi cu zi, dar cu o diferență notabilă — cangurii sunt mai ales stângaci, explică autorii studiului.

Această descoperire aruncă o lumină nouă asupra unui aspect unic al evoluției mamiferelor, afirmă oamenii de știință.

"În toate acțiunile investigate în cazul cangurilor bipezi am descoperit o preferință puternică pentru stânga", a declarat Igor Malashichev, biolog la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg (Rusia), principalul autor al studiului. Totuși, această caracteristică nu este evidentă la cangurii arboricoli.

Cercetătorii au fost surprinși să observe preferința pentru a-și folosi una dintre labe de către cangurii bipezi și alte marsupiale, având în vedere diferențele dintre creierele lor și ale altor mamifere placentare, inclusiv primatele. Cangurii nu posedă același circuit neural care leagă emisferele stângă și dreaptă ale creierului, au explicat oamenii de știință.

Ei au studiat două specii de canguri și o specie bipedă de Wallabie, tot din familia cangurilor, întâlnit pe continentul australian și insula Tasmania. Conform concluziilor, cangurii gri din estul țării și cangurii roșii sunt în mod natural stângaci în toate activitățile lor cum ar fi sprijinirea corpului în anumite poziții, efectuarea toaletei, ridicarea unei frunze sau îndoirea unei ramuri.

În ceea ce-i privește pe cangurii Wallabie cu gât roșu, aceștia își folosesc laba stângă când mănâncă frunzele de pe ramurile copacilor pe care le țin cu laba dreaptă, ca și celelalte două specii de canguri, mai scrie Xinhua. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Halep, decizie majoră pentru French Open: Simona are de acum o singură șansă să joace la Paris

2 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

3 Câte rachete supersonice are Rusia pe stoc, potrivit estimărilor ucrainene

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia