CANNES 2016/ROMÂNIA "Sieranevada", dramă românească cu multe personaje între patru pereți (AFP)

CANNES 2016/ROMÂNIA "Sieranevada", dramă românească cu multe personaje între patru pereți (AFP)

Regizorul român Cristi Puiu și-a prezentat joi, în selecția oficială a festivalului de la Cannes, filmul "Sieranevada", o dramă de familie care se desfășoară între pereții unui apartament, relatează AFP.

Proiectată în prima zi a competiției, pelicula, care durează aproape trei ore, prezintă povestea lui Lary (interpretat de Mimi Brănescu), doctor în medicină, care petrece o seară la București alături de familie la parastasul de 40 de zile de la moartea tatălui său. Între reglări de conturi, dezbateri politice despre comunism sau atentatele din 11 septembrie, amintiri și confesiuni, oamenii se văd nevoiți să se confrunte cu trecutul și locul pe care îl ocupă în familie, amânând mereu momentul așezării la masă.

"A existat faptul real, masa de după înmormântarea tatălui meu...Am avut ideea să povestesc puțin ceea ce s-a petrecut în timpul mesei de după înmormântare, într-un mod foarte subiectiv", a spus la o conferință de presă Cristi Puiu, al cărui tată a murit în 2007, când regizorul era la Cannes, în juriul de la secțiunea Un certain regard.

Prima prezență în competiția pentru Palme d'Or a regizorului de 49 de ani, autor al filmului "Moartea domnului Lăzărescu" (care a câștigat premiul la Un certain regard în 2005), "Sieranevada" urmărește un du-te-vino permanent al numeroaselor personaje, într-un balet de uși și feluri de mâncare minuțios orchestrat.

"În tradiția ortodoxă, sufletul mortului este în libertate timp de 40 de zile, el se mișcă. Mi-am pus întrebarea cum aș putea să fac să spun povestea prin ochii celui mort care circulă'', iar soluția a fost aceea ''de a pune camera de luat vederi în locul mortului, acest om invizibil", a spus Cristi Puiu.

Deși poată numele ''Sieranevada'', filmul nu evocă în niciun fel regiunile Sierra Nevada din Spania sau America, iar regizorul a declarat că a căutat "un titlu care să vorbească de un loc precis". "Aș fi putut să dau adresa unde are loc acțiunea, însă ar fi fost fals. M-am gândit și că ar fi bine să merg într-o direcție extremă", a spus regizorul la conferința de presă.

AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Cristina Mac, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...