Canotaj: Cursa Oxford - Cambridge, arbitrată în premieră de o femeie

Celebra cursă de canotaj Oxford - Cambridge a fost arbitrată de o femeie, Sarah Winckless, pentru prima oară în istoria sa de 166 de ani, informează agenţia EFE.

Anul acesta, duelul dintre echipajele celor două universităţi britanice s-a desfăşurat pe râul Great Ouse şi nu pe fluviul Tamisa, scenariul său obişnuit, din cauza pandemiei de coronavirus şi a pericolului de prăbuşire a podului londonez Hammersmith.

Reprezentanţii Universităţii Cambridge au obţinut cu această ocazie a treia victorie consecutivă şi a 85-a de până acum în faţa rivalilor tradiţionali (Oxford are 80), la capătul uneia dintre cele mai strânse curse de până acum, desfăşurată fără spectatori, din cauza crizei sanitare.

Cursa feminină a avut un deznodământ similar, fiind câştigată tot de ambarcaţiunea celor de la Cambridge, aflată la al patrulea succes consecutiv.

Anul trecut, cursa Oxford - Cambridge a fost anulată, din cauza pandemiei.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Sarah Winckless / Twitter


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …