Capcana escaladării în războiul împotriva Iranului: Cum s-ar putea transforma într-un conflict costisitor pentru SUA

Războiul dintre Israel, SUA și Iran, inclusiv proxy-urile acestuia, se află în faza în care sunt testate două concepte rivale privind escaladarea militară, fiecare dintre ele având potențialul de a se transforma într-o capcană, se arată într-o analiză The Guardian.

Pe de o parte, Donald Trump și Benjamin Netanyahu nu și-au definit clar obiectivele strategice și acestea continuă să se schimbe. Chiar dacă Iranul a pierdut lideri-cheie, inclusiv pe liderul suprem Ali Khamenei, regimul clerical a rămas intact, iar stocurile de uraniu îmbogățit nu sunt securizate. Loviturile aeriene se intensifică și vizează un număr tot mai mare de obiective.

Riposta Teheranului constă într-o „escaladare pe orizontală”, pregătită de mult timp de regim, menită să extindă conflictul din punct de vedere geografic, prin lovituri asupra statelor din Golf, dar și să crească costurile pentru Washington și pentru economia globală, în special în ceea ce privește aprovizionarea cu energie.

În următoarele zile și săptămâni se vor contura probabil lecții importante, în special legate de puterea militară americană într-o lume tot mai fragilă și multipolară, notează The Guardian.

Experții avertizează mai cu seamă asupra riscului unei „capcane a escaladării”, în care atacatorul este atras într-un conflict mult mai complex, prelungit și costisitor decât anticipase inițial, din pricina decalajului dintre succesul tactic și obiectivele strategice. Nivelul tactic presupune sarcini militare specifice – cum ar fi loviturile aeriene care ating țintele propuse – nivel la care campania a avut succes. Nivelul strategic definește însă în ce măsură obiectivele politice și de securitate națională ale războiului sunt atinse și la ce cost, explică experții.

Robert Pape, istoric american și consilier al mai multor administrații americane, explică:

„Sunt mai multe etape ale capcanei escaladării. Ceea ce am văzut în atacul inițial a fost tactic aproape 100% un succes. Problema apare atunci când succesul tactic nu conduce la succes strategic … atunci intri în a doua etapă a capcanei. Atacatorul încă deține dominația în ceea ce privește escaladarea, ceea ce duce la intensificarea acțiunilor și urcarea și mai sus pe scara escaladării, dar tot fără succes strategic. Apoi ajungi la etapa a treia, adevărata criză, când se iau în considerare opțiuni mult mai riscante. Aș spune că suntem în etapa a doua și în pragul etapei a treia.”

Pape susține că administrația Trump a fost fascinată de succesul inițial și trăiește o „iluzie de control” bazată pe precizia armamentului său, ceea ce a împins Teheranul să adopte propriul său model de escaladare, cu impact global economic și politic semnificativ.

Prin loviturile asupra statelor din Golf și asupra transportului prin Strâmtoarea Ormuz, Iranul a demonstrat că poate crește costurile războiului pentru Washington dincolo de capacitatea Iranului de a răspunde direct la atacul israeliano-american.

Loviturile „sunt menite să creeze fisuri între SUA și statele din Golf, și mai departe crearea de fisuri între aceste state și societățile lor”, subliniază istoricul.

„Acestea împing opinia publică din Golf să se întrebe: ‘De ce plătim prețul unui război care pare motivat de politici expansioniste israeliene?’”

Israelul a semnalat, la rândul său, o nouă escaladare. Ministrul Apărării israelian, Israel Katz, a declarat joi că a ordonat armatei să se pregătească pentru extinderea operațiunilor în Liban, unde se confruntă cu Hezbollah, susținut de Iran, și că va „ocupa teritorii” dacă tirurile de rachete ale Hezbollah nu încetează.

Robert Malley, fost trimis al SUA la negocierile nucleare cu Iranul, subliniază că modul în care SUA va proceda în conflict – și nivelul de escaladare sau de-escaladare adoptat – va fi probabil definit mai puțin de considerente strategice clare și mai mult de psihologia lui Trump.

„La un moment dat, presupun că va exista o rampă de ieșire, dar îmi pot imagina o escaladare la niveluri la care nici nu ne-am fi gândit acum o lună … trupe pe teren, atacarea infrastructurii de bază, ocuparea unor părți din Iran, colaborarea cu kurzi sau alte grupuri etnice. Toate acestea sunt escaladări diferite.

„Doar că ar putea declanșa reacții din partea iranienilor și atunci cine știe ce se întâmplă. Nu m-ar surprinde să vedem atacuri teroriste asupra țintelor soft americane. Dacă s-ar întâmpla asta, fie că ar fi dirijate de Iran sau nu, cine știe cum ar reacționa atunci președintele?”, și-a continuat el raționamentul.

„Dar, în acest moment, lucrul de care ar trebui să ne temem este faptul că pe scara escaladării Trump se simte cel mai confortabil, pentru că nu cred că iranienii îi vor face viața prea ușoară. Nu cred că îi vor oferi victoria pe tavă, anunțând Ok, încetăm să tragem.”

Jack Watling, de la Royal United Services Institute, apreciază că traiectoria conflictului este modelată de o serie de dezbateri: între profesioniștii politici de apărare ai SUA și cercurile interne ale lui Trump; între SUA și Israel; și între eșaloanele politice și militare din Iran, în special Gardienii Revoluției, care doresc răzbunare.

„Există în comunitatea strategică americană, dacă nu în cercurile lui Trump, o percepție a riscului unui conflict direct cu China în viitorul apropiat”, spune Watling.

„Din acest punct de vedere, SUA a dorit să evite riscul unor amenințări și conflicte simultane – implicând Rusia, Venezuela și Iran – ceea ce a dus la o divizare între cei care vedeau războiul ca pe îndeplinirea unui set restrâns de obiective realizabile pentru a degrada capacitățile Iranului și dorința lui Trump de ‘control coercitiv’ asupra viitorului țării.”

Din perspectiva Iranului, modelul de represalii în Golf nu este doar despre lovituri reciproce, ci și despre restabilirea capacității de descurajare în regiune. Watling avertizează în acest sens că dacă Iranul nu va putea menține intensitatea actuală a atacurilor cu rachete și drone, acest lucru nu va marca neapărat sfârșitul escaladării orizontale, ci ar putea trece la o amenințare pe termen lung asupra transportului prin Strâmtoarea Ormuz.

Robert D. Kaplan, scriitor și specialist american în afaceri externe, atrage atenția asupra unui alt risc, care nu ar duce imediat la o escaladare, dar ar duce în același punct: „panta alunecoasă a incrementalismului”.

„Dacă în Iran izbucnește un război civil sau ceva asemănător, administrația Trump s-ar putea simți obligată să trimită forțe speciale și consilieri pentru a ajuta o parte. Și de acolo riscurile de escaladare se multiplică. Războiul din Vietnam a durat ani pentru a evolua într-un conflict de mărime medie … Situația din Iran ar putea urma o traiectorie similară.”