În urmă cu 150 de ani, pe 1 decembrie, Ion Creangă publica în „Convorbiri literare“ minunata poveste „Capra cu trei iezi“ și deschidea astfel un nou univers copiilor pentru generații întregi. Inspirată de Fraţii Grimm, inclusă în manualele şcolare, adaptată pentru teatru şi film, povestea a fost ilustrată în nenumărate feluri (nu și prima apariție, cea din 1875).

Acum, la ceas aniversar, Editura Humanitas retipărește „Capra cu trei iezi“, cu textul original însoțit de ilustrațiile atent documentate și migălos realizate în acuarelă de către Adela Maria Calistru – o ediție de care „mămuca“ ar fi tare mândră și pe care iezișorii ar fi nerăbdători să o citească. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, ilustratoarea vorbește cu emoție despre importanța desenului în viața de artist și despre legătura sa specială cu acuarela și hârtia specială care îi menține culorile după plac. Artista își aduce aminte de basmele copilăriei, cum a trecut de la artă monumentală la ilustrație de carte, dar și cum vede arta frumoasă în era inteligenței artificiale.

„Weekend Adevărul“: Ai terminat UNARTE, la secția de Artă Monumentală. Care a fost parcursul tău până acolo și de ce te-au purtat pașii către ilustrația pentru copii?

Adela Maria Calistru: Am făcut Liceul de artă „Carmen Sylva“ din Ploiești, orașul natal, la secția ceramică. Mie mi-ar fi plăcut la Textile, dar nu s-a putut în acel an, însă a fost bine pentru că am avut o super profesoară, doamna Lucreția Milea, care ne-a băgat în toate concursurile, olimpiadele, ne-a învățat și icoană pe sticlă și pe lemn. A fost foarte frumos. În plus, am avut și profesori de desen și pictură, așa că am avut ocazia să experimentez mai multe tehnici de pictură. Am vrut să merg la facultate la o secție care explorează mai multe tehnici de pictură și arta monumentală era cea mai potrivită sau arta murală. În principal, acolo se axează pe tehnici de perete, se face pictură bisericească, frescă, alseco, mozaicul se consideră tot pictură și bineînțeles aveam și tehnici de șevalet. A fost cea mai potrivită secție pentru mine.

Lucrând în atâtea tehnici, când ți-ai descoperit pasiunea pentru acuarelă?

În timpul facultății. Lucrând în acuarelă pentru diferite schițe, mi-a plăcut foarte mult și m-am îndrăgostit de acuarelă. Am și stilul așa, mai colorat, de copii, copilăresc. Și mi-am zis că ilustrația de carte mi s-ar potrivi. În facultate mi-ar fi plăcut să fac mozaic, într-adevăr, e ca un puzzle, dar mult mai sofisticat și mult mai frumos, însă am lucrat o perioadă, apoi am devenit mamă și e mai complicat.

Că de n-ar fi nu s-ar povesti

Și când ai ales ilustrația de carte? A fost ceva din copilărie care te-a inspirat?

Mi-a plăcut să citesc cam de prin clasa a VIII-a, am devorat cărțile la liceu. Chiar mi-aduc aminte că spuneam în timpul liceului că mi-ar plăcea să lucrez într-o editură, dar nu ca ilustrator – pur și simplu era ideea de a lucra într-o editură, neștiind ce înseamnă, dar îmi plăcea foarte mult. Foarte multe cărți mi le-am cumpărat din Librăria Humanitas din Ploiești, cred că mai era doar încă una în tot orașul.

Aveai însă o legătură mai... vizuală cu cărțile?

Bineînțeles. Nu asta fac cărțile? Îți stârnesc imaginația și rulează ca un film. Absolut orice carte a rulat ca un film în capul meu. Dar nu m-am gândit niciodată să ilustrez la momentul acela, când eram mai mică. În schimb, din copilărie îmi aduc aminte toate cărțile și-mi aduc amintesc ilustrațiile, nu poveștile, nu autorii. Îmi aduc aminte foarte bine ilustrațiile: care era alb-negru, care era colorată, care era un pic ruptă, cum era hârtia. Am avut alea pop-up, abia apăruseră cele 3D și mi le-a cumpărat mama – era extraordinar.

Ai o carte care îți este mai aproape de suflet? Poate una pe care ai primit-o chiar de Crăciun.

Da, am primit la grădiniță, de la Moș Crăciun, o carte foarte frumos ilustrată, în acuarelă, care avea un butonaș de muzică și cânta melodia „Silent Night“. Încă o am, butonul a căzut, dar l-am păstrat (râde). Îmi aduc aminte că îmi citea mama ceva de Crăciun, despre un iepuraș înhămat la sănioară; desenele erau alb-negru și foarte fine. Țin minte că o puneam să mi-o citească de sute de ori. Dar uite că acum pare că totul se leagă undeva în subconștient.

Dar basmele românești ți le aduci aminte din copilărie?

Basmele românești le aveam pe vinil, le ascultam la pick-up. Îmi plăcea foarte mult „Prințesa Așenel“. Mă gândesc câteodată că mi-ar plăcea să o ilustrez, doar așa, ca un proiect personal. Bineînțeles, îmi plăceau „Greuceanu“, „Prâslea cel voinic și merele de aur“ – și acum le ascult pe YouTube (râde), i le-am pus fetiței mele când era mai mică.

La început a fost regatul

Când ai început colaborarea cu Editura Humanitas?

A început prin 2021 sau 2022, după pandemie. Mi-a scris un domn regizor care scrisese o poveste. Pentru mine a fost o perioadă foarte bună pandemia pentru că foarte mulți cred că au descoperit pasiunea de a scrie – sau poate n-au descoperit-o, ci o aveau, dar în sfârșit au avut timp pentru ea. Despre acest domn se cunoștea că a făcut regie, pentru că mi-a trimis povestea foarte amuzantă și rula exact ca desen animat. M-a amuzat teribil și am zis că e neapărat să o ilustrez. După ce am făcut desenele, dânsul voia să o pună pe internet, într-un format digital. Mie însă mi-a plăcut mult și am zis să o publicăm. Am trimis-o la câteva edituri, iar Iustina Croitoru, coordonatoarea Humanitas junior, mi-a răspuns cred că într-o oră. Am fost absolut flatată, m-am simțit onorată. Au discutat cu Bogdan Dumitrescu și astfel s-a concretizat.

Cum se numește cartea și care este tematica ei?

Se numește „Regatul pernelor încâlcite“. Este un regat absolut ciudat, cu o regină șleampătă, un bucătar slinos, cu șoricei uzi, tot felul de lucruri să zicem scârboase, dar foarte, foarte amuzantă. Există și o creatură păroasă, inspirată chiar din imaginea cățelului autorului, un Shih Tzu.

Din universul lui Creangă

Când și cum ai primit propunerea de a ilustra „Capra cu trei iezi“? Ți-ai dorit să faci ceva aparte pentru că este ediția aniversară?

M-am întâlnit anul acesta cu Iustina la un eveniment de-ale lor la Humanitas Kretzulescu și mi-a spus că mă potrivesc foarte bine pe clasic. Ceea ce este adevărat. Și atunci a venit propunerea să facem „Capra cu trei iezi“. Ea voia un stil mai... săltat: capra să trăiască într-o casă frumoasă chiar dacă este la țară, să fie îmbrăcată frumos.

Și pentru toate aceste detalii de unde ți-ai făcut documentarea?

Ne-am inspirat de la Muzeul Etnografic din Piatra Neamț. Vestuța lupului și cele ale caprei și ale iezilor respectă portul tradițional din zonă. Pentru casă, la fel: am căutat să fie și modernă, dar să fie realizată în stil tradițional. De asemenea, am căutat și ediții mai vechi ale cărții.

În ilustrații apar și niște „șopârlițe“, mici obiecte din actualitate...

Da, da. Am pus mai ales jucării – cuburi de lemn, m-am gândit la copilăria mea, un urs de pluș. Mi-am dorit să arăt cât de jucăuși erau iezișorii, însă îmi place să mai introduc în ilustrații anumite lucruri din copilăria mea. Îmi place că astfel poate vor afla și ei cum a fost când eram eu mică. Nu e cazul aici, dar aș fi pus și un telefon cu fir dacă avea capra telefonie fixă (râde). Îmi plac mult lucrurile acestea mai vechi – într-o scenă am desenat chiar și fierul acela de călcat care avea cărbuni, multe vase ceramice.

Spuneai că ai o fiică, ai primit aprobarea pentru ilustrațiile din „Capra cu trei iezi“ și de la ea?

Da, am o fată de 11 ani pe care întotdeauna o întreb ce părere are despre lucrările mele. Câteodată o ascult, câteodată nu (râde). Ea este obișnuită cu mine și cu stilul meu. Când era mică, mergeam împreună la tipografii, îi plăcea să se uite cu acea lupă la claritatea imaginii.

Ilustrațiile sunt realizate doar în acuarelă?

Doar în acuarelă. Mie îmi place doar acuarela și probabil în acuarelă voi lucra toată viața. Este un sentiment aparte când lucrezi în acuarelă. Îmi place mult procesul de lucru, dar și rezultatul.

Inteligența artificială, antagonistul poveștii?

Ai luat vreodată în considerare să îți păstrezi stilul, dar să îl realizezi digital?

Adela Maria Calistru: Îmi place și digitalul, aș vrea să încerc. Cred că este la fel de multă muncă și ca pentru stilul tradițional, poate doar să fie mai rapid dacă faci ceva superficial. Dar mie îmi plac mult tehnicile tradiționale și militez pentru ele să le păstrăm. În plus, am văzut și reacțiile de pe social media. Sunt unii ilustratori care postează aceeași lucrare realizată și digital, și în stil tradițional, iar cel tradițional câștigă întotdeauna. Lumea observă acest lucru și apreciază.

Care este procesul ilustrației, de la pictură la apariția într-o carte?

În primul rând, desenez cred că de trei ori. Realizez o schiță care, la mine, este o mâzgăleală. Îmbunătățesc acest desen, apoi îl transfer pe hârtia de acuarelă. Hârtia de acuarelă este mai specială – pentru mine nu sunt importante acuarelele, cât este hârtia. Efectul pe care îl caut îl pot obține doar pe un anumit tip de hârtie. În felul acesta, desenul este curat și încep să pictez. După ce am terminat procesul de pictat, le scanez cu un scaner foarte bun – am aflat în timp care este cel mai bun, adică să se vadă că este acuarelă. Apoi le prelucrez în programe digitale, în sensul că încerc să reglez culorile sau să corectez greșeli dacă este cazul până ajunge să arate ca originalul. Din fericire, cu acest scaner este foarte aproape. Apoi, trimit fișierele la editură. Uneori, de exemplu pentru „Regatul pernelor încâlcite“, am făcut eu toată treaba și am trimis practic cartea gata, am făcut și paginarea.

Cine potrivește imaginea cu textul și cine alege care secvențe vor fi ilustrate?

În principiu, eu. Atunci când primesc textul, citesc, îmi împart pe scene – după cum ți-am spus, la început la mine rulează un film. Practic, de când citesc văd scenele pe care le voi ilustra. Lucrez puțin pe calculator și înainte, îmi împart textul și văd cam ce spațiu rămâne. Foarte important pentru mine este să se potrivească imaginea cu textul, nu să fie textul pe o pagină și ilustrația pe cealaltă.

Basmul în lumea AI

Cum vezi locul basmelor în universul copiilor de acum? Mai ales în contextul în care cititul la vârste fragede a fost înlocuit de un device – tabletă sau smartphone.

Da, într-adevăr, este problematic câteodată. Depinde și de copil să vrea să citească. Cred că dacă părintele îi prezintă cartea, cititul de mic, și ideal și cărți de calitate, altfel se vor dezvolta. De exemplu, copiilor cu dificultăți de vorbire care merg la logoped le este recomandat cititul. Deci acesta este exercițiul: părintele trebuie să îi citească copilului, dacă este mic, la trei-patru ani, când ajunge la grădiniță și poate că ar trebui deja să vorbească bine. Eu i-am citit fetiței mele de la un an și jumătate și ani mai târziu am constatat că toată lumea o admira pentru cât de bine vorbește. Probabil pentru că i-am citit în fiecare seară, în fiecare după-amiază, la fiecare somn în principiu.

Ce este cel mai important pentru tine la ilustrarea unei cărți pentru copii?

Umorul este foarte important. Publicul răspunde altfel, copiii parcă iubesc mai tare cărțile amuzante. Se eliberează dopamina, te înveselește și așa prinzi drag de carte când nici nu-ți dai seama cred. Dar faptul că te-a făcut să râzi și te-a făcut să te simți bine, asta e tot ce contează.

Legat de îndrăgitul cărților: ce părere ai despre schimbarea programei de clasa a IX-a la limba și literatura română, faptul că nu mai sunt introduși scriitori contemporani, ci scriitori din perioada medievală și modernă?

Recunosc că nu sunt chiar la curent cu această schimbare, fetița mea fiind abia în clasa a IV-a, dar cred că ar trebui îmbinate. Într-adevăr, pentru școală cred că literatura clasică este mult mai potrivită. Adică nu degeaba am învățat noi literatură clasică, zic eu că lucrurile se făceau mult mai temeinic atunci, mai bine. Nu că acum nu s-ar face, însă acum suntem în secolul vitezei și pare că toată lumea se grăbește. Și eu mă simt tot timpul grăbită și simt că nu am tot timpul pe care l-aș vrea ca să pun în practică tot ce gândesc. Cred că așa este și la scris: și autorii de acum sunt foarte buni, dar pentru școală cred că totuși literatura clasică îți face o bază. La noi, de exemplu, desenul este baza, indiferent că ai făcut scenografie, ceramică, desenul este baza. Dacă știi desen, știi de toate.

Cum vezi ilustrația, desenul în epoca inteligenței artificiale?

Recunosc că-mi este foarte frică de inteligența artificială și de efortul drepturilor de autor, furtul ideilor. Din fericire, văd că încă este căutată arta tradițională, lumea pare să fie împotriva AI-ului. Deocamdată, mi se pare că AI-ul, puțin cel din variantele gratuite, nu face față adevăratei arte. Dar cum toate evoluează, eu sper că va fi bine până la urmă, de asta și lucrez în continuare în acuarelă și voi lucra probabil până la sfârșitul vieții, sper. Totuși, lumea caută apropierea omenească de orice tip. Și tehnologia ne ajută, de exemplu, roboți care să facă curățenie ca tu să ai mai mult timp de pictură sau de citit, dar nu ca să te înlocuiască – totuși, oamenii au nevoie de emoție și de artă.