Capul de pod stabilit de ucraineni la Herson rezistă. Cum se explică eșecurile repetate ale rușilor de a-l distruge

Capul de pod stabilit de ucraineni la Herson rezistă. Cum se explică eșecurile repetate ale rușilor de a-l distruge

Forțele ucrainene provoacă „pierderi considerabile” rușilor care continuă să încerce fără succes să atace capul de pod din Herson. Analiștii, dar și bloggerii militari ruși au expus motivele acestor eșecuri repetate, relatează Business Insider, The Telegraph și presa ucraineană.

Rușii i-au numit pe ucraineni „diavolii de pe Nipru” FOTO via Ukrinform

Analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) au apreciat că încercările forțelor ruse de a-i alunga pe ucraineni de pe malul stâng al Niprului, unde au stabilit un cap de pod în noiembrie, eșuează din cauza „problemelor persistente legate de comandă și comunicare” care le provoacă un număr mare de victime.

ISW a citat mai multe rapoarte ale bloggerilor militari ruși care susțin că unitățile de apărare aeriană trebuie să aștepte permisiunea superiorilor lor pentru a trage asupra dronelor , elicopterelor și avioanelor ucrainene, astfel că ucrainenii pot să lovească în voie.

„Se pare că, în același timp, comandanții ruși au nevoie de câteva ore pentru a aproba loviturile de artilerie și solicită unităților să trimită coordonatele țintei și confirmarea video sau foto a țintelor înainte de a aproba atacurile”, au precizat analiștii ISW.

Prin urmare, forțele ucrainene au reușit să-și mențină pozițiile în fața „atacurilor de uzură” constante, se arată în evaluarea lor.

Rusia s-a bazat pe sprijin aerian pentru a împiedica forțele ucrainene să avanseze într-un sector sudic vital al frontului. Doar că Kievul i-a doborât mai multe avioane de luptă, astfel că i-a subminat substanțial această strategie, a notat Business Insider într-o analiză recentă.

În toamnă, forțele ucrainene au stabilit un cap de pod pe malul estic al râului Nipru, în apropiere de orașul Herson din sudul țării. Râul a constituit o barieră naturală critică care un timp a pus frână contraofensivei ucrainene, expunând orașul Herson recucerit bombardamentelor, după care Kievul a făcut o mișcare strategică îndrăzneață făcând din această zonă un front activ.

Pentru a-i împinge pe ucraineni înapoi, Rusia a apelat la puterea aeriană disponibilă pentru a ataca capul de pod ucrainean, dar situația s-a schimbat la 22 decembrie, când comandantul forțelor aeriene ucrainene Mikola Olesciuk anunța doborârea a trei avioane de vânătoare-bombardament rusești Su-34 deasupra sudului Ucrainei.

După aceste pierderi, forțele aeriene rusești și-au oprit aproape cu totul operațiunile aeriene cu piloți în zona sudică până la sfârșitul lunii, se arată în evaluarea Ministerul britanic al Apărării din 6 ianuarie, care trage concluzia că există o „posibilitate realistă” ca lipsa sprijinului aerian să fi „contribuit la eșecul” trupelor terestre ale Moscovei de a elimina capul de pod ucrainean.

Mai recent, „Rusia a intensificat din nou loviturile aeriene tactice în jurul capului de pod, dar la un nivel mai scăzut decât înainte de doborârea avioanelor”, se arată în actualizarea citată a serviciilor de informații britanice.

„Asta demonstrează încă o dată faptul că incapacitatea Rusiei de a stabili superioritatea aeriană în primele etape” ale invaziei „continuă să le submineze operațiunile zilnice”, au concluzionat analiștii britanici.

Dronele FPV ucrainene pun probleme rușilor de pe malul stâng al Niprului

Rusia s-a confruntat cu dificultăți în contracararea dronelor ucrainene de tip "first-person-view" (FPV) în timpul luptelor de pe malul estic al râului Nipru, în regiunea Herson, probabil din cauza lipsei de capacități de război electronic în zonă, a evaluat Ministerul britanic al Apărării în actualizarea sa din 12 ianuarie asupra evoluțiilor de pe câmpul de luptă.

Forțele ucrainene care operează pe malul estic au folosit drone FPV echipate cu muniții împreună cu artileria pentru a ținti vehiculele militare rusești, au scris analiștii britanici.

Potrivit unui blogger militar rus, citat de serviciile de informații britanice, Rusia a pierdut estimativ 90% din echipamentul său militar în zona Krinki, o așezare situată la aproximativ 35 de kilometri est de Herson.

Moscova a arătat că poate întrece Kievul în aer în ceea ce privește mărimea forțelor, capacitățile electronice și tehnice, precum și performanțele rachetelor și ale radarelor, totuși nici Rusia, nici Ucraina nu au reușit să obțină până acum superioritatea aeriană, întrucât ambele dispun de capabilități formidabile ale sistemelor de apărare antiaeriană.

Ucraina speră însă că balanța va înclina în favoarea sa odată cu așteptata sosire a avioanelor de luptă F-16 fabricate în SUA, dintre care o mână de avioane au fost promise Kievului de către unii dintre susținătorii săi europeni. Dar nu se știe exact când anume vor sosi aceste avioane avansate - ar putea dura câteva luni, dacă nu chiar mai mult.

Forțele armate ucrainene (AFU) din regiunea Herson continuă să își extindă capul de pod de pe malul stâng al râului Nipru, informa Statul Major General la 28 decembrie, potrivit New Voice of Ukraine.

Armata Ucrainei a raportat oficial la 17 noiembrie că soldații săi au reușit să instaleze mai multe capete de pod pe malul estic ocupat al râului Nipru, în regiunea Herson, în special în jurul satului Krinki.

În timpul operațiunii, ucrainenii au ucis peste 1.000 de soldați ruși și au distrus zeci de echipamente.

Forțele armate ucrainene au dezmințit ulterior o declarație a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), care susținea că trupele ucraiene au fost evacuate din pozițiile lor din partea ocupată a regiunii Herson. Citând surse rusești, ISW a relatat că armata invadatoare desfășura operațiuni pe malul stâng al regiunii Herson și susținea la 13 decembrie că a înregistrat „progrese”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat