Care sunt semnele timpurii ale unui infarct. Iată ce trebuie să te alerteze

Care sunt semnele timpurii ale unui infarct. Iată ce trebuie să te alerteze

Infarctul este o urgenţă medicală, de aceea este extrem de important să recunoaștem simptomele în primele ore, care sunt vitale.

Simptomele timpurii ale infarctului apar cu până la o lună înainte FOTO Shutterstock

Atacul de cord (infarctul miocardic) este o urgenţă medicală în care sângele care se îndreaptă spre inimă este blocat brusc, de cele mai multe ori de un cheag de sânge. Lipsa de sânge la nivelul inimii dăunează muşchiului cardiac şi pune viaţa în pericol.

Pentru 10% din cei afectaţi, infarctul miocardic este fatal. Dacă se intervine în primele ore de la producerea lui, şansele de salvare a persoanei sunt foarte mari. Probabilitatea de deces scade la jumătate când tratamentul este acordat în prima oră de la producerea atacului de cord şi cu 30% când se intervine în a doua oră. Dacă tratamentul de specialitate vine prea târziu, pot surveni complicaţii precum insuficienţa cardiacă sau chiar decesul, potrivit clicksanatate.ro .

Deși este bine-cunoscut faptul că probleme precum hipertensiunea arterială , diabetul, fumatul și lipsa activității fizice sunt factori de risc pentru un atac de cord, există și semne timpurii ale infarctului. Experții spun că aceste simptome apar în zilele și săptămânile premergătoare unui atac de cord și pot fi un semnal de alarmă.

Iată cele patru semne timpurii ale infarctului miocardic.

1. Durere și/sau presiune în piept

Angina pectorală sau cardiopatia ischemică este un simptom al bolilor coronariene și apare când inima nu primeşte un flux suficient de sânge, din cauza faptului că arterele care vascularizează cordul se îngustează ca urmare a acumulării de grăsimi, în special colesterol.

Angina se manifestă prin durere sau apăsare toracică în partea stângă, acel sentiment de „gheară în piept sau în gât“ și poate dura de la câteva secunde până la câteva minute. Acesta este un semn de avertizare că un atac de cord sau un „eveniment“ cardiac poate apărea în zilele următoare, potrivit medicului Roger Blumenthal, directorul Centrului pentru Prevenirea Bolilor Cardiovasculare și profesor de medicină la Universitatea Johns Hopkins, citat de HuffPost.

2. Durere de gât, umăr sau mandibulă

De obicei, asociem atacurile de cord cu durerea imediată la brațul stâng. Totuși, un semnal timpuriu îl reprezintă durerea în umărul stâng, gât și mandibulă. Asta deoarece durerea cauzată de angină iradiază spre aceste părți ale corpului și nu este simțită numai în zona toracică.

3. Amețeală sau oboseală după un efort ușor

Dacă vă pierdeți suflarea, obosiți mai repede decât de obicei, amețiți sau aveți senzații de vertij după o sarcină ușoară – cum ar fi schimbarea unui bec sau măturarea curții – e un alt semnal de alarmă care necesită investigații medicale. Din cauza îngustării arterelor, inima pompează mai greu sângele, motiv pentru care sarcinile simple vor deveni foarte obositoare. Acest lucru conduce la nevoia de a dormi mult mai mult noaptea sau sentimentul că ai nevoie să dormi în timpul zilei.

4. Greață și dureri abdominale

Deși sunt simptome mai puțin întâlnite în cazul unui atac de cord, durerea abdominală și greața sunt potențiale semnale de avertisment, potrivit lui Nikhil Sikand, cardiolog și profesor la Yale School of Medicine. Dar sunt mai rar întâlnite și apar mai ales la femei. Tabloul manifestărilor digestive în infarct poate include digestia dificilă, arsurile gastrice şi vărsăturile.

Intervalul de timp scurs de la apariția primelor semne și până la declanșarea unui infarct miocardic variază de la persoană la persoană. Dar medicul Abha Khandelwal, profesor de medicină cardiovasculară la Stanford Health Care, a subliniat că aproximativ două treimi dintre pacienții săi au avut aceste simptome cu aproximativ o lună înainte. În plus, unele persoane au observat agravarea simptomelor în zilele premergătoare unui atac de cord.

„Adeseori, în acea zi sau în săptămâna premergătoare, aceste simptome pot fi mai frecvente, pot dura mai mult sau pot fi mai severe. Dacă observați orice simptom, mai ales dacă problemele apar rapid și sunt grave, chemați imediat Salvarea“, a spus Abha Khandelwal pentru HuffPost.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”

2 Vă prezentăm imagini cu noi consilieri aleși în Burnley și Leeds...

3 O știre pozitivă despre România

4 Acest ofițer ucrainean din Donbas i-a executat pe comandanții ruși din regimentul în care a fost încorporat cu forța

5 VIDEO Dacă imaginile sunt reale, este cel mai mare dezastru înregistrat de ruși de la invadarea Ucrainei...