Caroline Wozniacki îşi va lua adio de la tenis după un meci demonstrativ cu Serena Williams

Caroline Wozniacki, care se va retrage din circuitul WTA după Australian Open, îşi va lua adio de la tenis cu ocazia unui meci demonstrativ împotriva prietenei sale Serena Williams, programat pe 18 mai la Copenhaga, informează site-ul tennisactu.net

Meciul între cele două jucătoare care au fost numărul 1 mondial va fi găzduit de Royal Arena din Copenhaga, o sală ce poate primi 13.000 de spectatori.

Organizatorii evenimentului au promis pe Instagram că "vor sărbători cariera Carolinei Wozniacki, dar şi pe campioana şi omul extraordinar care este aceasta".

"Ne-a făcut să ne simţim mândri şi suntem nerăbdători să-i oferim cel mai bun meci de adio cu putinţă şi să aducem un omagiu carierei sale excepţionale - este tot ceea ce merită o legendă a sportului", au adăugat organizatorii.

"Mă voi retrage din tenisul profesionist după Australian Open în ianuarie 2020'', a scris săptămâna trecută daneza de 29 de ani pe contul său de Instagram.

Australian Open este singurul turneu de Mare Şlem pe care l-a câştigat Wozniacki, în 2018, după o finală cu Simona Halep.

Wozniacki a indicat că decizia retragerii din activitate nu are nimic de-a face cu problemele sale de sănătate. Ea vrea să se dedice mai mult vieţii în afara terenului alături de soţul său, David Lee, fost baschetbalist profesionist.

În noiembrie anul trecut, Wozniacki a dezvăluit că suferă de artrită reumatoidă.

Jucătoarea, aflată acum pe locul 37 WTA, a concurat ultima oară la turneului de la Beijing, la începutul lui octombrie. Ultimul turneu câştigat de ea a fost chiar Openul Chinei, în 2018. La sfârşitul anului trecut, daneza era numărul 3 mondial.

În palmaresul lui Wozniacki figurează 30 de turnee WTA. Jucătoarea a reprezentat Danemarca la trei Jocuri Olimpice, din 2008 până în 2016. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Și chestia asta pute tot a Servicii...

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Comuna din România unde se construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

5 Scena virală cu tânăra din Coreea care străbate România pe bicicletă. „Nu intră bine în țară că se întâlnește cu valorile noastre”