„Cârtițe” în cercul de apropiați ai lui Putin: „Devine tot mai ușor să găsești colaboratori”

„Cârtițe” în cercul de apropiați ai lui Putin: „Devine tot mai ușor să găsești colaboratori”

Şeful serviciului secret al armatei Ucrainei, Kirilo Budanov, a afirmat în cadrul unui interviu acordat publicației Ukrainska Pravda că persoane din cercul liderului de la Kremlin au colaborat cu Direcția Principală de Informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), relatează The Moscow Times.

Budanov susține că persoane din cercul lui Putin au colaborat cu GUR. FOTO Profimedia (Arhivă)

Fiind întrebat dacă există mulți asemenea agenți, liderul serviciului secret al armatei Ucrainei a afirmat că „există”, însă nu a menționat numărul lor. De asemenea, el a adăugat că recrutarea acestora a devenit mult mai ușoară.

Din moment ce situația din Federația Rusă se deteriorează într-adevăr pe zi ce trece, devine mai ușor în fiecare zi să găsești persoane care sunt dispuse să coopereze", a declarat Kirilo Budanov .

Budanov a mai adăugat că persoanele din anturajul președintelui rus Vladimir Putin sunt de acord să colaboreze cu GUR fiindcă în acest mod ei speră să își asigure „posibilitatea unei existențe normale în viitor".

Cu privire la riscurile unei posibile dezinformări, Budanov a menționat că „acest lucru este foarte ușor de verificat", iar serviciul de informații crede „în fapte, nu în vorbe".

Agenții din cercul lui Putin colaborează „pentru propriul lor beneficiu”

Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean al Apărării Andri Cerniak a afirmat anterior că agenții din cercul lui Putin cooperează cu serviciul de informații „pentru propriul lor beneficiu", nu pentru că simpatizează Ucraina sau că ar fi contra războiului.

Am găsit mecanisme de cooperare chiar și cu persoane foarte apropiate de Putin. Este vorba de oameni dincolo de orice suspiciune, cunoscuți ca fiind susținători ai Marii Rusii . Unii o fac pentru a-și salva viețile, alții o fac pentru că pierd bani”, a declarat Cerniak.

Şeful Direcţiei Principale de Informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a vorbit, totodată, și despre neînțelegerile dintre ministerul rus al Apărării și șeful companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin.

Cu cât mai multe certuri și conflicte serioase vor avea în cadrul sistemului, cu atât mai repede va veni victoria noastră. Iar eu sunt gata să îi ajut pe amândoi în același timp, tocmai pentru ca ei să se distrugă reciproc", a afirmat Budanov.

Conform acestuia, șeful Statului Major rus Valeri Gherasimov a fost responsabil pentru înlăturarea generalului Serghei Surovikin de la comanda forțelor ruse din Ucraina.

Mai aproape de iarnă a început, nu mă tem de o astfel de declarație, o „operațiune specială" împotriva lui Surovikin. Aceasta presupunea verificări, comisii, inspecții și comunicarea acestor rezultate, în forma corectă, către conducerea de vârf a Rusiei. Au arătat o imagine conform căreia Hersonul a fost pierdut doar din cauza lui Surovikin. Numai din cauza lui au apărut problemele de dependență de droguri și alcoolism în armată", a declarat Budanov.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”