Cartofii și pastele făinoase nu îngrașă

Cartofii și pastele făinoase ca atare nu îngrașă, dar modul de preparare și ceea ce se pune alături pot duce la kilograme în plus. Piloni ai piramidei alimentare, ca și orezul și pâinea, ei conțin mulți nutrienți și au puține calorii, relatează luni passionsante.be.

Astfel, 200 g de cartofi fierți reprezintă doar 152 kcal și conțin 0% materii grase, dar 200 g de cartofi prăjiți furnizează 686 kcal și 42 g de materie grasă! Fără a mai pune la socoteală sosul: o lingură de 15/20 g de maioneză echivalează cu 150 kcal și 18 g de materie grasă.

Cartofii, pastele făinoase, orezul și pâinea constituie baza unei alimentații sănătoase și echilibrate, reprezintă importante surse de carbohidrați, fiind mari furnizori de energie. Pâinea, pastele făinoase și orezul complete conțin mai puțin zahăr decât versiunea rafinată și mai multe fibre, ceea ce facilitează tranzitul intestinal.

Consiliul superior belgian al sănătății (CSS) recomandă ca 55% din aportul zilnic de energie să provină din carbohidrați, cu maximum 30% de materii grase. Acest lucru înseamnă că trebuie să mâncăm în medie, zilnic, patru-cinci cartofi fierți în aburi sau în apă (210-350 g) sau 200g de orez sau paste făinoase sau între cinci și 12 felii mici de pâine (175-420 g), în funcție de vârstă greutate și efort fizic.

În ceea ce îi privește pe copii, este preferabil să li se introducă cereale complete în alimentație după 18 luni, încheie passionsante.be.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă