Casa Regală: Slujba de îngropare a Regelui Mihai I va fi oficiată în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș

Casa Regală: Slujba de îngropare a Regelui Mihai I va fi oficiată în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș

Slujba de îngropare a Regelui Mihai I va fi oficiată sâmbătă în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș, după care sicriul va fi purtat într-o procesiune până la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală aflată în apropiere, unde se află locul de veci, a anunțat Biroul de presă al Casei Majestății Sale.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, la ora 14,40, Trenul Regal, în care se va afla sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai și în care vor călători Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României, va pleca din Gara Regală Băneasa.

"Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localități: Chitila (ora 14,51) — Titu (ora 15,41) — Pitești (ora 16,46). Toți cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt așteptați în gara orașului lor", se precizează în comunicat.

Trenul Regal va ajunge la ora 17,30 în gara din Curtea de Argeș, unde prezența presei și a publicului va fi permisă.

Cortegiul funerar se va deplasa apoi de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală.

La ora 17,50 va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș. La ora 18,20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, unde va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, la ora 18,40.

Prezența presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare.

Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele șapte zile după înmormântare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?