Câştigul salarial mediu net a urcat la 2.688 lei, în septembrie (INS)

Câştigul salarial mediu net a urcat la 2.688 lei, în septembrie (INS)

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.688 lei în luna septembrie, în creştere cu 19 lei (+0,7%) faţă de august, în timp ce câştigul mediu brut a crescut la 4.482 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (6.465 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.567 lei).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,1%.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 107,7%. Indicele câştigului salarial real a fost de 100,2% pentru luna septembrie 2018 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 192,1%, cu 0,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2018.

"În luna septembrie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2018, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru 'Ziua petrolistului'), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice", precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (plus 21,1%) iar cele mai semnificative scăderi în fabricarea altor mijloace de transport (minus 5%) şi telecomunicaţii (minus 4,2%). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...