Cât va cheltui România cu alegerile parlamentare. Guvernul a aprobat bugetul pentru organizarea scrutinului din 1 decembrie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că Guvernul a stabilit prin Hotărâre cheltuielile necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie

Potrivit lui Mihai Constantin, Hotărârea electorală adoptată de Executiv stabileşte măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 1 decembrie.

”Sunt detaliate atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prefecţilor şi primarilor, în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea scrutinului”, a arătat Constantin, scrie news.ro.

El a precizat că, în ceea ce priveşte cheltuielile necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, suma totală estimată este de 878,1 milioane lei.

”Hotărârea stabileşte categoriile principale de cheltuieli şi defalcarea lor în funcţie de tipul bugetului de stat sau local, respectiv în funcţie de ordonatorul principal de credite” mai arată purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii