„Cătălinu” se dă mai tare ca „rechinu”

Cunoscutul designer Cătălin Botezatu a relatat într-o emisiune televizată un episod neplăcut care i s-a întâmplat în vacanță și care se putea încheia tragic pentru el.

“Cea mai nebună vacanță a fost una de trei luni, când am făcut un periplu prin toată America de Sud. Am aterizat în Bora Bora o lună și prin zona Galapagos era să mă mănânce puțin un rechin.

E o poveste lungă. Eram pe un iaht, am coborât să mă joc cu focile și am vrut să fac diving, deși cel care era cu noi mi-a spus să nu mă îndepărtez de ambarcațiune”, a povestit Cătălin Botezatu.

„Eu m-am dus în larg și acolo am simțit că ceva mă împunge pe la spate. Inițial am crezut că e o focă. La un moment dat, când m-am întors, am văzut coada rechinului și m-am panicat. Am venit repede către iaht și am scăpat”, a completat designerul.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR