Cazul de la Caracal/ Dumitru Coarnă: Marea problemă e că nu avem un cadru juridic privind dispariţiile

Cazul de la Caracal/ Dumitru Coarnă: Marea problemă e că nu avem un cadru juridic privind dispariţiile

Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, a declarat marţi că nu există un cadru juridic care să reglementeze cazurile de dispariţie de persoane.

"Marea problemă e că nu avem un cadru juridic privind dispariţiile, avem o cutumă. Noi înregistrăm în registrul de sesizări şi reclamaţii, adică general, şi încercăm să căutăm prin mijloacele pe care le avem la îndemână: fotografii, identificăm martorii, audieri, informativ şi atât. Nu putem să dăm în urmărire niciun aparat electronic pe care l-ar avea la îndemână victima, în sensul de localizare. Am putut să dăm localizarea după ora 11,00 (n.r. - în cazul Alexandrei) că atunci am avut clar certitudinea că vorbim de o infracţiune. Nu a fost infracţiune nici în seara zilei de 24, când am înţeles că părinţii au mers acolo şi au vorbit cu o patrulă de poliţie care, din ce ştiu eu, au cules primele date, au încercat să folosească cele două apeluri de telefon, au sunat, au raportat la Caracal, au discutat cu părinţii să vină a doua zi pentru verificări, în ideea în care s-au gândit că fata poate apare", a spus Coarnă presei.

El a mai precizat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) doreşte să arunce vine pe poliţişti în acest caz.

"Fiecare încearcă să scape, STS-ul aruncă vina pe noi. Ce s-a întâmplat mai exact? Localizarea STS pe triangulaţie a fost atât de vastă încât n-am putut să obţinem nicio informaţie de-acolo. Dacă priviţi triangulaţia, o să vedeţi că locuinţa respectivă nici nu era localizată. Am ajuns acolo prin Poliţie, prin Direcţia de Operaţiuni Speciale şi printr-o informaţie de la postul de poliţie Dobrosloveni, cu acea maşină de culoare gri", a precizat liderul sindical. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință