Cazul Halep: Cade o teorie ridicolă invocată mai bine de un an. Simona, îndemnată să zică adevărul

Până să avem explicațiile detaliate ale suspendării Simonei, furnizate în 126 de pagini de Sport Resolutions, s-a tot vehiculat că Halep e o victimă a sistemului antidoping! S-a spus că s-a dorit scoaterea ei din circuit, astfel încât să cadă un nume mare în tentativa organizațiilor internaționale de a dovedi că se luptă împotriva dopajului. Și, bineînțeles, s-a pus o „placă tocită“ pe care o vedem periodic: „Lumea are ceva cu noi, că suntem din România“.

Simona Halep

Simona Halep

Această idee a fost demontată de Cristi Balaj, fost arbitru, dar și președinte al Agenției Naționale Antidoping (ANAD), în perioada 2019-2021. În dialog cu sport.ro , într-un material semnat de jurnalistul Florin Caramavrov, actualul președinte al CFR-ului a respins vehement teoria potrivit căreia „Simo“ ar fi fost victima unor jocuri de culise.

„Consider că e total greșit dacă cineva își imginează că cei de afară au ceva cu românii. Ei o privesc doar ca pe o sportivă (n.r. – pe Simona Halep). Pașaportul biologic e o descoperire greu de combătut (n.r. – în cazul Halep arată dopaj sanguin). Și refuz să cred că se poate întâmpla în ziua de azi ca probele să fie contaminate. Îmi doresc ca Halep să-și demonstreze nevinovăția la TAS. Dacă se va întâmpla să fie o sentință în defavoarea ei, consider că a fost păcălită sau, așa cum s-a exprimat ea, trădată. Singurul lucru ce-i mai rămâne de făcut e să spună cine a trădat-o“, a spus Balaj.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR