Cazul Navalnîi: Laboratoare din Franţa şi Suedia confirmă otrăvirea cu Noviciok

Cazul Navalnîi: Laboratoare din Franţa şi Suedia confirmă otrăvirea cu Noviciok

Guvernul german a anunţat luni că alte două laboratoare au confirmat în mod independent că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok şi a îndemnat din nou Rusia să coopereze în anchetă, informează Reuters şi dpa.

Laboratoare specializate din Suedia şi Franţa au confirmat rezultatele iniţiale din Germania, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert.

"Facem din nou apel către Rusia să dea explicaţii cu privire la evenimente. De asemenea, suntem în strâns contact cu partenerii noştri europeni pentru următorii paşi", a adăugat Seibert, amintind că această otrăvire constituie "o gravă încălcare" a Convenţiei privind Armele Chimice.

Această declaraţie survine după ce Berlinul a adus cazul Navalnîi în discuţie la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Spitalizat la sfârşitul lunii august în Siberia, în comă, după ce i se făcuse rău în avion, Navalnîi (44 de ani) a fost transferat la Berlin, unde medicii au concluzionat că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, conceput în perioada sovietică în scopuri militare.

Berlinul şi partenerii săi occidentali cer explicaţii Moscovei, care respinge categoric aceste acuzaţii şi deocamdată a iniţiat doar verificări preliminare în acest caz, fără a declanşa o anchetă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...