Cazul rarisim al unui copil născut "însărcinat" cu geamănul său i-a șocat pe medicii din India

Un bebeluș din India s-a născut "însărcinat" cu geamănul său format pe jumătate, un caz rar care a șocat comunitatea medicală din țară, relatează DPA.

O masă din care făceau parte și oase a fost descoperită la începutul lui iulie în abdomenul fetusului în timpul unei ecografii de rutină a mamei însărcinate în vârstă de 19 de ani, a declarat radiologul Bhavna Thorat.

"În scanările postnatale, am depistat un alt copil pe jumătate format cu creier, mâini și picioare într-un sac fetal din abdomenul copilului", a adăugat Thorat.

"Mama a rămas însărcinată cu gemeni. Dar un geamăn s-a dezvoltat în corpul celuilalt geamăn, ceea ce a dus la apariția unui copil gazdă și a geamănului său parazit, care a crescut 13 săptămâni iar apoi creșterea s-a oprit", a mai spus ea.

Acesta este un caz rar de foetus-in-foetu, o anomalie congenitală în care un fetus malformat și parazit crește în corpul unui copil, a afirmat Bhavna Thorat.

Copilul s-a născut la 20 iulie la spitalul Bilal din Thane, în apropiere de orașul Mumbai, iar săptămâna trecută a trecut printr-o intervenție chirurgicală pentru înlăturarea geamănului parazit.

Operația a avut loc la 25 iulie și a fost efectuată de chirurgii pediatri de la un alt spital, care au înlăturat geamănul nenăscut de circa 7 cm lungime și care cântărea în jur de 150 de grame.

"Nu au existat complicații. Atât mama, cât și copilul sunt în continuare internați dar sunt în stare bună", a declarat ginecologul Neena Nichlani pentru DPA.

Cei doi medici susțin că numai 100 de astfel de cazuri au fost documentate în întreaga lume. Se estimează că un caz de foetus-in-foetu apare o dată la 500.000 de nașteri, a spus Thorat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Interesantă ipoteza lansată de Caramitru...

3 Așa o fi?

4 VIDEO Noi amănunte despre atacul Ucrainei care a zguduit Moscova

5 Românce plătite să se culce cu ministrul Transporturilor din Spania în schimbul contractelor cu statul