Cazul Săpoca: Două persoane internate în Bucureşti sunt în stare gravă

Cazul Săpoca: Două persoane internate în Bucureşti sunt în stare gravă

Ministerul Sănătăţii a transmis luni că două victime ale atacului de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, dintre cele aduse în unităţi medicale din Bucureşti, se află în stare gravă.

Două femei se află la Spitalul Universitar, ambele în Secţia de Terapie Intensivă. Pacienta operată duminică este intubată, sedată postoperator, într-o stare destul de gravă. Cealaltă nu a necesitat încă intervenţie chirurgicală, e staţionară şi este supravegheată, informează Ministerul Sănătăţii.

La Spitalul Sfântul Pantelimon sunt internaţi un bărbat de 74 ani, operat tot duminică, care este intubat, în comă profundă, în stare gravă, dar şi o femeie de 60 de ani, în stare stabilă, staţionară, sub supraveghere.

Anterior, ministerul a precizat că alţi doi pacienţi victime ale atacului de la Săpoca, aflaţi la Spitalul Bagdasar din Bucureşti, ar putea fi operaţi luni.

"Stare stabilă în continuare a celor trei pacienţi. Bărbatul va intra azi în operaţie, e posibil şi una dintre femei", a precizat sursa citată.

Potrivit ministerului, la Spitalul Floreasca mai este internat un pacient intubat a cărui stare de sănătate este staţionară.

Cea de-a noua victimă a atacului, o femeie de 88 de ani, aflată tot la Floreasca, a murit în urma unui stop cardiac în noaptea de duminică spre luni. Bătrâna era imobilizată la pat de mai multe luni.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, un bărbat de 38 de ani internat cu sevraj etilic a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii . Şi-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi alţi opt au fost răniţi, aceştia fiind transferaţi în unităţi medicale din Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

2 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie

3 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

4 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”

5 Scandal în Franţa, după ce soția președintelui a fost înregistrată făcând o remarcă vulgară despre activistele feministe. „E timpul ca soții Macron să…