CCR a amânat dezbaterile referitoare la incompatibilitatea aleșilor locali

CCR a amânat dezbaterile referitoare la incompatibilitatea aleșilor locali

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat marți pentru 16 decembrie dezbaterile în cazul excepției privind dispozițiile referitoare la incompatibilitatea aleșilor locali cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

Motivul amânării a fost imposibilitatea constituirii completului de judecată.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat marți că aleșii nu-și vor mai pierde mandatul în cazul în care va fi declarat neconstituțional articolul privind incompatibilitatea acestora cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

Întrebat ce se întâmplă cu procesele din instanță dacă acest articol va fi declarat neconstituțional, șeful CCR a explicat: "(n.r Aleșii locali) câștigă, li se anulează constatarea făcută de ANI. Dacă legea nu mai prevede că ei sunt în incompatibilitate, nu-i mai poate menține nimeni în incompatibilitate. (...) Nu-și mai pierd mandatul pentru acest motiv".

El a adăugat că a primit dosarul de la Curtea de Apel Constanța în urma solicitării CCR în dosarul privind excepția ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu.

CCR a avut pe ordinea de zi a ședinței de marți reluarea dezbaterilor în cazul excepției de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile privind incompatibilitatea aleșilor locali cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

Dispozițiile atacate la Curte sunt cele în baza cărora Agenția Naționala de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai mulți aleși locali, între care și președintele ales, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

În 4 noiembrie, CCR a decis repunerea pe rol, pentru 9 decembrie, a excepției ridicate de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, deoarece judecătorii au apreciat că este nevoie de lămuriri suplimentare și de dosarul de la Curtea de Apel Constanța. Ulterior, Curtea a mai avut pe ordinea de zi dosare în care era ridicată aceeași excepție, acestea fiind amânate tot pentru marți.

Inițial, excepția ridicată de primarul comunei Tuzla a fost dezbătută de CCR în 7 octombrie, însă a fost amânată pronunțarea pentru 4 noiembrie.

Excepția ridicată se referă la neconstituționalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990

5 „Era imposibil de dresat” / Posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump recunoaște că și-a ucis câinele