CCR a înregistrat o contestaţie în care se cere infirmarea rezultatelor referendumului din 26 mai

CCR a înregistrat o contestaţie în care se cere infirmarea rezultatelor referendumului din 26 mai

Curtea Constituţională a României a înregistrat, miercuri, o contestaţie în care se cere infirmarea rezultatelor referendumului din 26 mai.

Potrivit unui comunicat al CCR, contestaţia, în care se solicită şi anularea decretului preşedintelui Iohannis prin care a fost convocat referendumul, va fi analizată pe 27 iunie.

"A fost înregistrată o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art.51 alin.(1) şi art.146 lit.i) din Constituţie, ale art.46 alin. (1) şi art.47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.45 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, prin care se solicită Curţii Constituţionale să anuleze Decretul Preşedintelui României nr.420 din 25 aprilie 2019 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 25 aprilie 2019 şi, respectiv, să infirme rezultatele referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 26 mai 2019", precizează sursa citată.

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, discuţiile privind validarea rezultatului referendumului pentru data de 27 iunie.

Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, CCR "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia".

De asemenea, art. 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.

Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Biroul Electoral Central a anunţat, pe 3 iunie, rezultatele finale ale referendumului din 26 mai.

La prima întrebare, privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "da" a fost de 6.459.383, în timp ce pentru "nu" au optat 1.059.678. Numărul voturilor nule: 403.530.

La întrebarea a doua, privind interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "da" a fost de 6.477.865, iar pentru "nu" - 1.038.916. Numărul voturilor nule: 407.088. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu