CCR a respins sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale

CCR a respins sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care și cele care arată că este ales candidatul ce a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că excepția pe art. 50 s-a respins ca neîntemeiată, iar cea pe art. 101 ca inadmisibilă.

"S-a respins pe art. 50 ca neîntemeiat. Nu am găsit niciun motiv, nu s-a adus niciun argument care să justifice schimbarea practicii CCR în domeniu. Avem o practică vastă în această privință. Dintotdeauna. Curtea a spus că este rolul Parlamentului să stabilească legea electorală, modalitățile, cu semnături, fără semnături. De altfel și Comisia de la Veneția spune că nu este nicio problemă, nu se încalcă legile, nu se încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales prin faptul că se condiționează existența unor semnături. Pe art. 101 s-a respins ca inadmisibil, pentru că acest articol nu are legătură cu cauza dedusă judecății — alegerile într-un tur sau două tururi. În acest dosar se judecă posibilitatea autorului excepției de a candida sau nu în funcție de semnăturile pe care trebuia să le depună. Deci nu se judecă legea electorală în ansamblul ei", a explicat președintele CCR, după anunțarea deciziei.

CCR a discutat miercuri excepția privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care și cele referitoare la declararea ca fiind ales a candidatului care a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată la Tribunalul București de Liviu Avram și vizează dispozițiile art. 50 alin. (2) și art. 101 alin. (2) și (3) din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii 303/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Art. 50 alin. 2 din Legea alegerilor locale prevede că "pentru funcția de primar candidații independenți trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, 500 în cazul orașelor și 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului București, precum și în cazul municipiului București".

La art. 101 alin. 2 se arată că "este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate", iar la alin. 3 se precizează că, "în caz de balotaj, se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se află în această situație".

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Românca ucisă de rechin în Egipt lipsea de două zile din hotelul de 5 stele în care era cazată

2 Totul se petrece în sectorul românesc al Mării Negre / Priviți, americanii și NATO stau cu ochii pe ruși ca pe butelie

3 Un propagandist al Kremlinului se plânge că rușilor li se scuipă în cafea, când frecventează restaurantele din Europa

4 VIDEO Priviți, „dihăniile HIMARS” au început să facă diferența pe câmpul de luptă în favoarea Ucrainei

5 Șeful armatei SUA / În mod clar, China își construiește capacitatea de a ataca Taiwanul