CCR amână pentru luna septembrie sesizarea preşedintelui cu privire la modificările aduse Legii CSM

CCR amână pentru luna septembrie sesizarea preşedintelui cu privire la modificările aduse Legii CSM

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru data de 18 septembrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Iniţial, sesizarea trebuia dezbătută marţi, însă judecătorii constituţionali au amânat-o pentru miercuri, după care s-a dat o nouă amânare pentru luna septembrie.

Pe 6 iulie, preşedintele Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind CSM.

"În opinia noastră, legea menţionată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2), art. 64 şi 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie", spune Iohannis în sesizarea transmisă CCR.

El aminteşte că, pe 22 iunie, a formulat o cerere de reexaminare a acestei legi, legat de prevederile privind funcţionarea CSM şi afectarea rolului constituţional al acestuia de garant al independenţei Justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare. Totodată, prin cererea de reexaminare era semnalată existenţa unor norme contradictorii, a unor trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, a unor dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar a unor paralelisme legislative, toate vizând necesitatea respectării normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerenţa actului normativ.

Cererea de reexaminare a fost respinsă. "Deşi motivele din cererea de reexaminare trimiteau la texte concrete din legea criticată, din rapoartele comisiilor sesizate în fond ale ambelor Camere ale Parlamentului nu rezultă care sunt raţiunile pentru care s-a ajuns la soluţia respingerii acestora. De asemenea, lipsa acestor argumente ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare reiese şi din dezbaterile plenului Camerei Deputaţilor. Spre deosebire de Cameră, la Senat, plenul a respins, fără vreo motivare, amendamentele formulate", explică şeful statului.

Iohannis menţionează, invocând o decizie a CCR, că Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării.

"Se poate susţine că în realitate, în lipsa unei dezbateri specializate limitate la motivele de reexaminare, nu a fost supus la vot actul normativ reexaminat, ci a fost supus la vot, pentru a doua oară, însuşi actul normativ a cărui reexaminare s-a solicitat, inclusiv textele ce nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, cu consecinţa încălcării limitelor reexaminării", afirmă Iohannis.

Preşedintele mai spune că transmiterea greşită a legii aflate în procedură de reexaminare ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare către comisiile permanente ale fiecăreia dintre cele două Camere nu are relevanţa unor simple încălcări ale regulamentelor, respectiv ale competenţei comisiei speciale comune, ci încalcă chiar deciziile instanţei constituţionale, afectând întreaga procedură legislativă.

"Prin adoptarea legii de modificare şi completare a Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii în modalitatea realizată de legiuitor sunt încălcate prevederi ale art. 1 alin. (5), ale art. 64 alin. (4) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţia României", precizează Iohannis, care solicită CCR să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin modul în care a fost adoptată, este neconstituţională. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”