CCR, despre Legea privind declasificarea unor documente: Parlamentul intră în sfera de competenţă a autorităţii executive

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit miercuri că Legea privind declasificarea unor documente contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind declasificarea unor documente, în ansamblul său, este neconstituţională .

"Curtea a reţinut că actul normativ criticat este de natură a contraveni dispoziţiilor articolului 1 alineatul (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor. În raport de această soluţie, care vizează legea în ansamblul său, Curtea nu a mai analizat celelalte critici de neconstituţionalitate formulate", precizează judecătorii constituţionali.

Miercuri, CCR a luat în discuţie sesizările PNL, USR, ICCJ şi a preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu Legea privind declasificarea unor documente. AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății