CCR ia în discuţie sesizarea referitoare la modificările aduse legii salarizării

CCR ia în discuţie sesizarea referitoare la modificările aduse legii salarizării

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea liberalilor referitoare la modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

PNL arată în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale că legea salarizării încalcă principiul bicameralismului, în contextul unei forme semnificativ diferite a legii adoptate de Camera Deputaţilor în raport cu cea adoptată de Senat, a unor deosebiri majore de conţinut juridic între cele două forme, cât şi reglementarea unor elemente importante care se abat de la obiectivul urmărit de iniţiatori.

Liberalii invocă şi încălcarea principiului responsabilităţii fiscal-bugetare.

"Prin stabilirea unor sporuri care în prezent nu sunt reglementate prin legea salarizării unitare, Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Parlamentul procedează la modificarea implicită a Legii 5/2020, Legea bugetului de stat pentru anul 2020, deoarece sunt evidente implicaţiile bugetare ale adaosurilor salariale reglementate prin dispoziţiile de completare adoptate de Camera decizională, Camera Deputaţilor. În contra dispoziţiilor constituţionale şi jurisprudenţei Curţii, legiuitorul a ales să adopte legea fără consultarea Guvernului cu privire la impactul reglementării asupra Legii 5/2020 privind bugetul de stat pentru anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare, nesolicitând fişa financiară obligatorie", se menţionează în sesizare.

PNL solicită CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său. AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?