Ce a scris Crin Antonescu în declarația de la Securitate: „Deși suntem în relații strânse, nu am cunoscut intențiile sale”

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare a precizat joi, 17 aprilie, ce prevăd documentele cu privire la dosarul său de la CNSAS.

FOTO Inquam Photos

FOTO Inquam Photos

„Vreau să precizez că nu găsesc nimic nepotrivit. Mi se pare legitimă această curiozitate, dorință a publicului de a cunoaște ce este într-o declarație a unui candidat dată la Securitate”, a subliniat Crin Antonescu, mulțumind presei pentru atitudinea corectă.

Astfel, potrivit cuprinsului, Crin Antonescu descrie că a copilărit cu persoana vizată de CNSAS.

Potrivit cuprinsului, Antonescu a scris că prietenul său a relatat că a încercat să călătorească la Viena, fără a deține viză astfel că a fost reținut și readus în țară, fiind precizat de către prieten că totul s-a petrecut în condiții normale, fără presiuni,

„Am aflat că organele au descoperit unele pachete, nu cunosc conținutul pachetului destinat mie. (...) Deși suntem în relații strânse nu am cunoscut intențiile sale”, a mai spus cu Crin Antonescu în cadrul raportării.

Potrivit precizărilor, au fost luate mai multe măsuri asupra celora cărora le erau adresate pachetele prietenului, fiind investigați de Securitate. „Eu am luat copia, piesa care mă interesa pe mine, am văzut toate documentele pe care aveam dreptul să le iau. Copie am după vestita declarație”, a declarat Crin Antonescu, la ieșirea de la CNSAS.

De asemenea, el a explicat de cine este mai apropiat prietenul său și exprimat faptul că poate avea influență pozitivă asupra prietenului său, care are încredere în el.

Reamintim că CNSAS a emis marți în cazul lui Crin Antonescu o adeverință de necolaborare cu Securitatea, care precizează însă că a dat o declarație Securității comuniste după ce a fost convocat. Candidatul coaliției a precizat că a fost o „victimă a Securității” și a explicat că a fost chemat după ce un coleg de muncă a încercat să fugă din țară.

Antonescu a mai precizat că ulterior a știut că acesta va încerca din nou, însă nu a dat vreo informație Securității. Ștefan Costache, prietenul pe care Crin Antonescu l-a protejat de Securitatea comunistă, atunci când a fugit din țară, în 1987, a dezvăluit că Antonescu a fost singura persoană în care a avut încredere și este convins că este „un om integru”.

În context, deputatul PNL Alexandru Muraru a cerut Parlamentului demiterea Germinei Nagâț, membră a colegiului CNSA S, pe care o acuză că a furnizat în presă informații false despre Crin Antonescu, neverificate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …