Ce ar însemna sistemele ATACMS pentru Ucraina și cum sunt diferite de rachetele Storm Shadow. Ce îngrijorări au SUA

Ce ar însemna sistemele ATACMS pentru Ucraina și cum sunt diferite de rachetele Storm Shadow. Ce îngrijorări au SUA

ATACMS înseamnă Army Tactical Missile System. Astfel de rachete au o rază lungă de acțiune, de aproape 300 de kilometri. Sunt ghidate și pot fi trase din flota existentă a Ucrainei de sisteme de lansare de rachete. Comandanții ucraineni de pe câmpul de luptă au cerut acest tip de rachetă de ceva timp.

Sistem de rachete ATACMS FOTO Wikipedia

Surse de la Washington au declarat pentru presa americană că SUA vor furniza Ucrainei un număr mic de ATACMS în curând, după o promisiune făcută de Joe Biden președintelui ucrainean.

Folosite tactic, ar putea lovi liniile de aprovizionare rusești și locațiile de comandă/control din estul Ucrainei ocupate de ruși.

Ucraina are deja rachete de croazieră Storm Shadow care au o rază de acțiune mai mare decât ATACMS. Dar acestea trebuie lansate din avioane de luptă . Au nevoie de vreme bună și de o forță aeriană capabilă, iar Kievul are lipsuri mari în ceea ce privește flota de avioane de vânătoare.

ATACMS poate fi lansat de la sol în orice fel de condiții meteo, dintr-un punct cel mai apropiat de linia frontului dincolo de care se află ținta. Acest lucru este avantajos din punct de vedere tactic.

America a avut o serie de preocupări cu privire la furnizarea ATACMS Ucrainei. În primul rând, preocuparea permanentă cu privire la modul în care Rusia ar răspunde la armele occidentale din ce în ce mai sofisticate de pe câmpul de luptă, mai ales dacă armele ar fi capabile să lovească în interiorul teritoriului rus. Având în vedere pozițiile actualei linii de front și raza de acțiune a ATACMS, ar fi un impuls pentru ucraineni să lovească teritoriul rus.

A doua preocupare specială legată de ATACMS este aprovizionarea. Stocul american al rachetei nu este la un nivel care să-i facă pe oficialii SUA să se simtă în întregime confortabil să predea o întreagă încărcătură din ele Ucrainei.

Unele variante nefolosite ale armei ar putea fi mai disponibile și știm, de asemenea, că a fost dat un ordin în ultima „Lege de autorizare a apărării naționale” de a procura și a produce încă aproape 2.000 de ATACMS - poate pentru a completa aprovizionarea Ucrainei.

Există o dihotomie interesantă care apare în politica americană când vine vorba de Ucraina. În stânga, printre politicienii Partidului Democrat, există un sprijin covârșitor pentru continuarea sprijinului financiar și material pentru Ucraina.

Contrastul vine de la politicienii de dreapta. Unii din cadrul Partidului Republican, o minoritate vocală profund aliniată cu Donald Trump, se opun oricărei finanțări pentru Ucraina despre care spun că vine sub formă de „cecuri în alb”.

Alții, din nucleul mai tradițional al Partidului Republican, susțin că impasul de pe câmpul de luptă și preocupările grupului susținătorilor lui Trump ar fi putut fi evitate dacă președintele Biden ar fi furnizat toate armele necesare mult mai devreme.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?